N - Limba Romana

68 ROMÂNĂ
o armată învingătoare? se întreabă, retoric, Eminescu. Poetul recurge şi la
amintirea celor vârstnici: „Oameni bătrâni care au văzut pe atunci armata lui
Kutusof povestesc că, de mersurile forţate, bieţii soldaţi cădeau în şanţurile
drumurilor de ţară şi pe paveaua de lemn a Iaşilor şi, cu toată cumplita grabă,
i-a trebuit patru luni ca să ajungă în faţa aripei drepte a armiei împăratului
francez; în faţa corpului auxiliar de 34.000 de austriaci de sub generalul
Schwartzemberg”.
Într-o asemenea împrejurare, Poarta nu avea nici grabă şi nici interes să încheie
pacea, cu atât mai puţin una defavorabilă ei. Ceea ce a silit-o să facă pasul,
reaminteşte şi Eminescu, a fost Anglia, care masase o flotă în strâmtoarea
Bosfor, fapt care i-a împiedicat pe turci de a se folosi „de cumplita poziţie în
care se afla Rusia atunci. Dar nici influenţa engleză n-ar fi fost în stare de-a
cuceri Rusiei o provincie dacă nu era angajată o altă armă, rubla rusească şi
trădarea dragomanului Moruzi.” 29
De-aici încolo, odioasa poveste a trădării şi mitei este cunoscută. Eminescu
o relatează reproducând masiv din cartea lui W. Wilkinson, Tablou istoric,
geografic şi politic al Moldovei şi Valahiei. Şi pentru că diplomaţia rusească a
făcut atâta caz de onoarea ţarului, Eminescu se întreabă strivitor: „Este oare
cu putinţă de-a admite că onoarea marelui nostru vecin ar fi fost angajată
în această... afacere?” 30 . Şi concluzia inevitabilă: „Toate elementele morale în
această afacere sunt de partea noastră. Dreptul nostru istoric, incapacitatea
juridică a Turciei de-a înstrăina pământ românesc, trădarea unui dragoman
al Porţii, recăpătarea acelui pământ printr-un tratat european semnat de şapte
puteri şi obligatoriu pentru ele, garantarea integrităţii actuale a României
prin convenţia ruso-română, ajutorul dezinteresat ce l-am dat Rusiei în momente
grele, toate acestea fac ca partea morală şi de drept să fie pe deplin în
partea noastră. / Mai vine însă de partea noastră împrejurarea că acel pământ
nu l-am cucerit, n-am alungat pe nimeni de pe el, că e bucată din patria noastră
străveche, este zestrea împărţitului şi nenorocitului popor românesc.”
În acest punct, vine ideea genială a lui Eminescu, rezultată din teoria dublului
binom, al datoriilor şi al drepturilor, subliniată de amintiţii specialişti în drept,
C. Jornescu şi C. Petrescu. El observă că propaganda rusească se slujeşte de
imaginea simbolică a balanţei lui Themis, zeiţa antică a justiţiei. Pe un taler
ei pun „onoarea” a optzeci de milioane de ruşi, iar pe celălalt – a celor cinci
milioane de români din Principatele Unite. Evident, sugerează preopinenţii,
că greutatea de pe talerul cu 80 de milioane este strivitoare comparativ aceea
de pe talerul cu doar 5 milioane! În materie de drept însă, replică Eminescu,
răsturnând conceptul raţionalist cartezian al dreptului şi al „diplomaţiei” ruseşti,
cu precădere, trebuie înlocuită balanţa / cumpăna cu cântarul, singu-