N - Limba Romana

lecţiile istoriei 143
Lista rangurilor de boeri de obşte în stare de acum, anul 1835, ghenarie 28, unde
printre boierii comişi este înregistrat, la poziţia 290, comisul Dimitrie Balica
18 . Comisul despre care este vorba îl mai găsim apoi într-un Izvod pentru
rangurile boierilor cercetate de Generalnica Obicinuita Adunare pentru „despăgubirea
scutelnicilor pe şvertul al 3-lea, iulie, august şi septembrie 1834”, în
care se arată că Dimitrie Balica nu are moşii sau alte proprietăţi. Conform
reglementărilor de atunci, comişii, spre deosebire de celelalte ranguri boiereşti,
aveau drept la 22 de scutelnici, iar pentru că nu avea moşii, deci nici
scutelnici, primeau ca despăgubire suma de 330 de lei 19 .
Continuând investigaţiile, am avut şansa să dăm peste trei manuscrise la Biblioteca
Academiei Române, în care am găsit câteva însemnări olografe ale comisului
Dimitrie Balica 20 . Aici descoperim că odată cu declanşarea mişcării eteriste
din 1821, probabil din Iaşi, a fugit în Bucovina, unde a compus prima variantă
a poeziei La ruinele cetăţii Suceava. Asupra acesteia va reveni şi o va definitiva
în vara anului 1860, când se va afla la Chişinău, însoţind-o şi de o gravură care
mărturiseşte că Dimitrie Balica se stabilise, în 1821, pentru o vreme la Suceava,
lângă Biserica Sf. Ilie 21 . Altă însemnare, tot a lui Balica, arată că se găsea în oraşul
Bălţi, fără să ştim de când şi în ce împrejurări se stabilise aici, unde începuse
din ianuarie 1843 să traducă din limba elino-grecească romanul istoric Poliodor
şi Hariti pe „limba daco-romano-moldavă”. Traducerea o termină, după
mărturisirile lui, în luna februarie 1848, închinându-o „marelui agă Costache
Negruţi” 22 , pe care îl roagă să-l ajute în a o publica, fiind la mare strânsoare de
mijloace financiare. Tot în acest an, găsind „un poem din vechime tipărit”, Dimitrie
Balica a copiat din acesta mai multe anecdote şi istorioare morale pe
care le considera „folositoare pentru giunime” şi pentru, precizează el, a nu se
pierde cu „trecirea timpului” 23 . Mai târziu, în anii 1860-1861, îl întâlnim stabilit
la Chişinău, unde, pe lângă definitivarea poeziei La ruinele cetăţii Suceava, a mai
compus încă două poezii intitulate Unirii Principatelor Române. Anul 1859 şi
Anul 1861, pe care le dedica lui Vasile Alecsandri, cum rezultă din scrisoarea 24
pe care i-o trimite poetului cu rugămintea de fi publicate 25 . Din aceeaşi scrisoare
aflăm că în anul 1858, deci în plină bătălie pentru Unirea Principatelor
Române, Dimitrie Balica a fost în Iaşi, fără a cunoaşte motivul, dar nu a avut
norocul, cum mărturiseşte el însuşi, să-l întâlnească pe marele poet.
În afara acestor date, sperând să revenim şi cu alte informaţii, atenţia asupra
comisului Dimitrie Balica ne-a fost reţinută îndeosebi asupra sintagmei „daco-romano-moldavă”,
folosită pentru a denumi locuitorii din spaţiul carpatodanubiano-pontic,
limba şi lexicul utilizat de aceştia, pentru denumirea ţării
din care provenea, precum şi a naţionalităţii sale 26 .
Expresia se înscrie în panoplia ideilor din prima jumătate a secolului al XIX-lea,
caracteristice preocupărilor de unire ale elitei politice româneşti 27 . În ace-