N - Limba Romana

dimensiuni ale unităţii noastre 131
când poporul geme, / Căutând a lui dreptate. / Astăzi când avem nevoie /
De-un apostol sfânt, ca tine”. C. Mâţu evocă personalitatea poetului cu certitudinea
retorică a faptului că prezenţa sa ar putea contribui la ameliorarea
stării de lucruri: Tu, profet de zori senine / Ce-ai slăvit a noastră glie, / Să nenveţi
din cer mai bine / Să slăvim noi limba vie...” 25 . Autorul va mai reveni şi
cu alte încercări de acest gen. Spre deosebire de Mateevici, acesta introduce
sintagma limba română: „Limba cea de noi păstrată, / Slova dulce, românească,
/ E-o mireasă preacurată, / Foc de dragoste cerească”.
Virtuţile limbii române sunt în mod voit exagerate, pentru a câştiga atenţia
conaţionalilor săi şi pentru a-i încuraja să o vorbească: „Nici un neam pe tot
pământul / N-are o limbă mai frumoasă, / Limba care-ar fi şi cântul / Şi-o
poveste drăgăstoasă”.
Tot la Mateevici se raportează şi alţi colaboratori ai ziarului, ceea ce denotă
că mesajul său în ce priveşte limba vorbită între Prut şi Nistru era destul de
actual. Astfel, Ştefan A. Miron în articolul său Limba noastră fixează ca motto
versurile: „Limba noastră-i limbă sfântă / Limba vechilor cazanii, / Care-o
plâng şi care-o cântă / Pe la vatra lor ţărani” (Al. Mateevici). Pornind de la
importanţa primordială a graiului matern, autorul consideră că acesta este
„moştenirea cea mai scumpă a neamului nostru moldovenesc-românesc”. La
fel cum „creştinii la început erau prigoniţi şi batjocoriţi pentru credinţa lor,
tot asemenea şi noi, moldovenii basarabeni, am fost prigoniţi şi batjocoriţi
(...), fiindcă n-am înţeles să ne lepădăm limba şi neamul nostru strămoşesc.
De aceea, bietul moldovan sub ruşi nu se mai ducea nicăieri să se jeluiască,
să-şi caute dreptatea, căci ştia dinainte răspunsul pe care-l vor da «nacealnicii»
cnutului ţarist: modovan – «baran»” 26 . Ajungând la starea prielnică
a limbii române – când basarabenii nu mai au aceeaşi soartă nemiloasă, ei
fiind liberi în spaţiul românesc, iar „graiul nostru este înscăunat la locul de
cinste, aşa precum se cuvine unui popor liber”, autorul semnalează aceeaşi
problemă gravă: faptul că în instituţiile publice se vorbeşte în continuare ruseşte:
„Cine oare n-a fost prin instituţiile publice ale Basarabiei şi n-a auzit
cum funcţionarii statului îţi răspund ruseşte? Dacă funcţionarii statului pe
care statul îi plăteşte şi cari mănâncă pâine românească nu vorbesc româneşte
când sunt în serviciu, atunci ce mai vreţi de la taxatoarele tramvaiului, zis
belgian, care se învârteşte pe străzile Chişinăului?” 27 .
La distanţă de un an aceeaşi problemă va fi pusă în discuţie şi de Petre Jereghi
în Graiul nostru. Întrucât toţi basarabenii sunt legaţi prin acest grai vorbit de
la Nistru până la Tisa, ei, cu toţii, au datoria sfântă de „a păzi această comoară
nepreţuită, această limbă a vechilor cazanii, după cum zice Al. Mateevici”.
Autorul constată, înverşunat, că „acest graiu scump al nostru este nesocotit şi