N - Limba Romana

208 ROMÂNĂ
intimă, pe de o parte, şi libertatea intimă, pe de altă parte, fără de care nu te
poţi forma ca artist, nu te poţi bucura cu adevărat.
– Am putea vorbi despre o libertate întru bucurie?
– Libertatea, în esenţă, tot bucurie e... Te poţi bucura cu adevărat doar atunci
când eşti liber. Libertatea şi bucuria sunt complementare noţiunii de creator.
Orice artist îşi doreşte să ajungă la o libertate proprie cât mai mare. Însă la operă
trebuie să participe, după înfăptuirea ei materială, privitorul cu sensibilitatea, cu
imaginaţia sa. Aş putea spune atunci că finalitatea unei opere de artă îşi află adevărata
dimensiune expresivă în interiorul celui care o priveşte.
– Dacă ne referim la stilistica expresiei artistice, motivul covorului predomină
în mai multe lucrări, doar că este un covor stilizat, abstractizat.
Faptul că acesta transpare atât de sugestiv din redimensionarea lui
creatoare este o dovadă a necesităţii valorificării artei populare tradiţionale?
Textura pânzelor ne duce cu gândul la vechile scoarţe şi covoare
româneşti.
– Am început să fac tapiserie şi din admiraţia pe care o am pentru covorul
românesc. Să poţi exprima, cu un singur fir de aţă şi lumină, şi culoare, şi
umbră în acelaşi timp, este, cred, cel mai captivant lucru, chiar dacă rezultatul
final este aproape întotdeauna imprevizibil. Îmi place atât de mult tapiseria,
deoarece nu poate fi improvizată, iar componenta tradiţională adânceşte conotaţia
eternului şi a implacabilului. Nu-i mai poţi adăuga sau şterge nimic
după ce ai lucrat-o. Fascinaţia de a realiza ceva din care să nu poţi scoate sau
înlocui ceva, asta, cred, m-a subjugat.
– Te-ai gândit vreodată că cele două experienţe plastice – pictura şi tapiseria
– ar putea marca o dedublare a personalităţii tale artistice?
– Sub nicio formă. Pe mine pictura şi tapiseria nu mă provoacă la o dedublare:
ele sunt materializarea diferită a unuia şi aceluiaşi mod de a gândi şi
simţi. Fireşte că mai intervine şi „personalitatea” materiei cu care lucrezi. Fiecare
materie se defineşte altfel în formă şi dialog cu spaţiul. Poate că de aceea
am abordat mai multe tehnici. Iar din comunicarea dintre formă, materie şi
spaţiu se naşte o realitate închegată, cu o identitate proprie pe care ne-am
obişnuit să o numim operă de artă. Tapiseriile şi tablourile mele nu vor să fie
neapărat „frumoase” în primul rând, ci să poarte amprenta unui stil – stilul
fiind limpezimea subiectivă, însăşi individualitatea, exprimarea aceea unică
în stare să deosebească viziunile şi vocile artiştilor.
– Ce este arta pentru artist?