N - Limba Romana

168 ROMÂNĂ
mişte. Eu i-am propus exarticularea întregului braţ, din umăr. El nu a răspuns,
fiindcă era în stare de şoc. I-am exarticulat braţul...
TELEJURNALISTA: Ce-aţi făcut?
DOCTORUL: I-am amputat braţul. Dacă nu i-l tăiam, întregul organism avea
să se infecteze şi omul avea să moară. Avea 25 de ani, a fost rănit la Coşniţa, în
aprilie.
TELEJURNALISTA: Dar în martie? Ce ţineţi minte din martie?
DOCTORUL: În martie erau aduşi la spitalul de urgenţă din Chişinău voluntari
din sate, răniţi. Eu le ziceam „sneguraşii”.
TELEJURNALISTA: De ce „sneguraşii”?
DOCTORUL: Aşa le ziceam eu. Erau gălăgioşi, se îmbătau, făceau scandal, unii
săreau la bătaie. Era un fel de adunătură.
Apoi au început să vină oameni serioşi. Nu se plângeau. Tăceau şi răbdau. N-am
auzit de la răniţi să le pară rău că s-au dus la război. Ei s-au dus să-şi apere ţara.
Biroul meu de la etajul patru era plin cu automate, grenade, gloanţe, cartuşe. Armele
băieţilor erau lăsate în birou, pe urmă şi le luau înapoi. Mulţi cereau să le dau
gloanţele extirpate din corpul lor. Cele mai grele erau fracturile deschise, provocate
de arme de foc. Energia glontelui care trece prin os e cumplită, fărâmă tot.
În iunie 1992 au început să aducă băieţi foarte tineri, grav răniţi, schilodiţi. Abia
înrolaţi în rândurile Armatei Moldovei, au fost duşi imediat pe front. Nu au trecut
niciun fel de instrucţie militară, dar au fost duşi pe pod la Bender. Tancurile
Armatei a 14-a au mers peste ei şi i-au strivit, i-au făcut terci. Băieţii aceia au fost
folosiţi drept carne de tun. Erau nişte copii de 17-18 ani, strigau „mama” şi „tata”,
iar afară plângeau părinţii lor. Erau şi tineri cu faţa rănită, fără bucăţi de urechi,
fără buze, fără nas, cu enucleaţie...
TELEJURNALISTA: Enu-u-u-u...?
DOCTORUL: Enucleaţie. Scoaterea din orbite a ochilor... Zi şi noapte eram
în sala de operaţii. M-am deprins cu mirosul de sânge, eram ca un lup. După o
noapte de operaţii, spre dimineaţă nu mai simţeam mirosul de sânge...
Moartea începe să bată toba.
DOCTORUL: Aţi auzit?
reGIZORUL TV: Ce să auzim?
DOCTORUL: Cineva bate toba.
reGIZORUL TV: Eu nu aud nimic.
TELEJURNALISTA: Nici eu nu aud nimic.
DOCTORUL : Scuzaţi-mă, am tensiunea ridicată. Hipertonie... Trebuie să iau
nişte pastile. Am plecat... La revedere. (Doctorul iese.)
TELEJURNALISTA: La revedere.
reGIZORUL TV: Ia să mă duc să văd... Poate a început festivalul toboşarilor?
TELEJURNALISTA: Prostii! Numai la festivaluri te gândeşti. Ştii cât mai avem
de lucru? Cheamă-l pe Kravcenko.
reGIZORUL TV: Domnule Kravcenko, vă rog, intraţi. Aşezaţi-vă.