Sistemul NaĹŁional de Cercetare, Dezvoltare ĹŸi Inovare ĂŽn ... - IFA

Creşterii numărului de locuri în instituţiile de stat i s-a adăugat
dezvoltarea sistemului privat. Aceste evoluţii au condus la ameliorarea
semnificativă a unor indicatori cum sunt rata brută de cuprindere a
învăţământului superior (35%) şi rata studenţilor la 10 000 de locuitori
(286). Cu toate acestea valorile respectivelor rate sunt mai scăzute decât
ale majorităţii ţărilor europene (INS, 2005).
Investiţia în educaţie exprimă angajamentul fiecărui stat faţă de
dezvoltarea cantitativă şi calitativă a acestui domeniu. Conform statisticilor
internaţionale, România se află pe ultimul loc în clasamentul ţărilor
europene (UE25 şi ţările candidate) atât în privinţa ponderii cheltuielilor cu
educaţia în PIB (3,53%) cât şi al sumei cheltuite per student (1938 PPS),
distanţa faţă de primele clasate fiind deosebit de mare (Eurostat, 2004; EC,
2003, fig.1-4c). În perioada 1990-2004, volumul cheltuielilor pentru educaţie
s-a situat între 2,7% (1990) şi 3,9% (2003) din PIB. Cheltuielile pentru
învăţământul superior au atins un maxim de 0,67% din PIB în 1997,
ponderea lor scăzând ulterior până la 0,46% în 2004. La nivelul ultimului an
ele reprezintă 13,89% din totalul cheltuielilor publice cu educaţia (World
Bank, 2004).
În condiţiile creşterii numerice a populaţiei studenţeşti, începând cu
anul universitar 1991/1992 se instalează o tendinţă constantă de scădere a
studenţilor de la specializările tehnice şi o creştere a celor de la profilul
economic, juridic şi universitar-pedagogic.
România face o notă discordantă, întrucât la nivelul UE s-a instalat o
tendinţă de creştere a ponderii studenţilor în ST începând cu 2000. Pentru
perioada 2000-2002, creşterea medie a fost de 0,6 procente, dar unele ţări
din UE şi îndeosebi Bulgaria au cunoscut ritmuri mai accelerate. România a
înregistrat în aceeaşi perioadă o scădere de 2,6 puncte procentuale a
ponderii studenţilor de la aceste specializări în totalul studenţilor 122 .
Tendinţa poate fi considerată şi mai îngrijorătoare comparativ cu cea
europeană, în condiţiile în care Convenţia de la Lisabona are ca obiectiv
creşterea cu 15%, până în anul 2010, a numărului absolvenţilor în
matematică, ştiinţă şi tehnologie (EC, 2005e).
Structura cererii de studii superioare, axate pe specializările
economice şi juridice nu corespunde nevoilor pe termen mediu şi lung de
resurse umane, ci exprimă percepţia potenţialilor beneficiari ai educaţiei
superioare - absolvenţii de liceu şi familiile lor - asupra acestor nevoi.
Discrepanţa dintre cererea reală de pe piaţa muncii şi opţiunile tinerilor este
rezultatul lipsei de informaţie şi al relaţiei deficitare dintre piaţa muncii şi
122 Comisia Europeană (2005e), Progress Towards the Lisbon Objectives in Education and
Training, pp.50-51.
353