Sistemul NaĹŁional de Cercetare, Dezvoltare ĹŸi Inovare ĂŽn ... - IFA

VII.5. PREMISELE UNUI MODEL INVESTIŢIONAL ŞI DE TRANSFER DE
TEHNOLOGIE (MITT) PENTRU SISTEMUL CDI, ÎN ECONOMIA
BAZATĂ PE CUNOAŞTERE
PREAMBUL.
În economia bazată pe cunoaştere noile cunoştinţe se transformă
rapid în efecte economice. Pentru aceasta, nu este suficient să se
urmărească fluxul fondurilor printr-un simplu „model de finanţare”. Fluxul
cunoştinţelor este cel puţin la fel de important.
Cunoştinţele pot fi vehiculate prin lucrări ştiinţifice publicate sau
comunicate (accesibile public), prin brevete, documentaţii de fabricaţie etc.
Noile cunoştinţe sunt înmagazinate şi în noile materiale, procese, tehnologii
sau produse.
Performanţa în cercetare (şi, de aici şi eficienţa investiţiei fondurilor)
se poate evalua prin monitorizarea unor indicatori cum ar fi numărul de
publicaţii sau de brevete (eventual normate la numărul cercetători sau la
fondurile investite). Universităţile îşi pot măsura nivelul ştiinţific şi eficienţa
şi prin numărul specialiştilor de înaltă calificare pe care îi formează
(absolvenţi ai cursurilor de „master” sau de doctorat), însă formarea
acestora este mai degrabă parte a procesului de cercetare decât a celui
educativ.
Valoarea efectivă a investiţiei în cercetare în planul eficienţei
economice este mult mai dificil accesibilă, dar un indicator clar al faptului că
aceste cunoştinţe se aplică este apariţia unei finanţări reale a cercetării,
venită din direcţia economiei (de regulă este vorba de fonduri private).
Un model investiţional CDI este incomplet dacă nu include finanţarea
privată, inclusiv din partea companiilor străine. La rândul ei, aceasta
finanţare privată nu poate fi justificată decât prin aplicarea cunoştinţelor sau
prin, ceea ce putem numi generic, transfer de tehnologie.
Aşa-numitul „paradox european” (concept de altfel contestat şi ca
urmare invocat din ce în ce mai rar) postulează ideea că cercetarea
europeană este excelentă, dar că rezultatele în economie sunt sub
aşteptări datorită faptului că transferul de tehnologie este deficitar.
Problema nu rezidă însă numai în infrastructura de transfer de tehnologie şi
inovare (TTI), insuficientă sau inadecvată. Esenţa problemei pare a fi
legată de volumul şi calitatea cunoştinţelor furnizate, cât şi de forţa de care
dispun companiile pentru a valorifica aceste cunoştinţe.
Strânsa legătură dintre latura investiţională şi cea de valorificare a
cunoştinţelor ne-a determinat să schiţăm ceea ce s-ar putea numi un model
investiţional şi de transfer de tehnologie. Acest model se referă atât la
sursa şi la repartizarea investiţiilor în cercetare, cât şi la fluxul cunoştinţelor.
653