Sistemul NaĹŁional de Cercetare, Dezvoltare ĹŸi Inovare ĂŽn ... - IFA

la Berlin: structura pe cicluri a învăţământului superior, asigurarea calităţii şi
recunoaşterea diplomelor. Trends IV tratează într-un capitol distinct relaţia
dintre învăţământul superior şi cercetare.
În majoritatea ţărilor a fost implementată structura pe două nivele
(licenţă şi masterat), modelul predominant fiind 3 (L) +2 (M). Persistă însă o
serie de neînţelegeri şi rezerve faţă de reducerea duratei studiilor de
licenţă. Autorii raportului menţionează atenţia exagerată acordată duratei
formale a studiilor în detrimentul obiectivelor şi rezultatelor planificate. În
unele universităţi, schimbarea s-a limitat la „înghesuirea” conţinutului
programelor de patru ani în cele de trei ani. Adoptarea unei asemenea
soluţii demonstrează neînţelegerea sau ignorarea „reorientării pedagogice”
pe care o presupun reformele Bologna. Aceasta constă în „orientarea spre
rezultate” şi „învăţare centrată pe student”. Dacă trecerea la durata de trei
ani nu a fost însoţită de revizuirea şi „curăţirea” planurilor de învăţământ,
este firesc să existe rezerve privind validitatea academică şi relevanţa
pentru piaţa muncii a noilor programe. Pe de altă parte, impunerea unei
norme naţionale în privinţa duratei studiilor nu este neapărat cea mai bună
opţiune. Raportul subliniază că o mai mare autonomie a instituţiilor de
învăţământ superior în reglementarea duratei precum şi opţiunea pentru
programe de 3,5 sau 4 ani nu contravin „consensului Bologna” (EUA, 2005,
p. 14-15).
Structura programelor masterale variază într-o măsură semnificativă,
deşi documentele adoptate între conferinţele de la Bologna şi Berlin indicau
un grad ridicat de consens în privinţa lungimii, funcţiilor şi profilelor acestor
programe. Tipul prevalent de program masteral este cel de tip post-licenţă
cu 60-120 credite transferabile. Conform Trends IV nu există un consens în
privinţa diferenţierii sistematice între masterate aplicate sau profesionale şi
cele orientate spre cercetare. Unele instituţii de învăţământ superior
consideră o asemenea distincţie utilă în timp ce pentru altele este
irelevantă. În majoritatea universităţilor, diploma de masterat condiţionează
accesul la studiile doctorale (EUA, 2005, p. 15-16).
În unele ţări, este evidentă tendinţa profesorilor de a-şi crea propriul
program, ceea ce conduce fie la un număr prea mare de masterate, fie la
conţinuturi strâns legate de cele ale nivelului licenţă. Masteratele de sine
stătătoare, concepute în principal pentru a atrage studenţii străini sunt
puţine. Majoritatea instituţiilor de învăţământ superior urmăresc în principal
atragerea propriilor studenţi şi consideră că mobilitatea verticală a
absolvenţilor reprezintă mai degrabă o ameninţare decât o oportunitate.
Posibilitatea introducerii unor studii masterale interdisciplinare şi în domenii
emergente ale ştiinţei şi tehnologiei este apreciată ca o evoluţie deosebit
de pozitivă în multe universităţi. Deşi se constată un interes crescând
372