Sistemul NaĹŁional de Cercetare, Dezvoltare ĹŸi Inovare ĂŽn ... - IFA

dezvoltarea ei în noi domenii” se produce mult mai repede în condiţiile
„paradigmei noii tehnologii”. Această concluzie este deosebit de relevantă
pentru învăţământul superior. Analiza relaţiei dintre “noua tehnologie a
informaţiei” şi educaţia terţiară trebuie deci să urmărească modul în care
universităţile sunt nu numai utilizatori, ci dezvoltă şi noi domenii în care pot
fi utilizate noile tehnologii: crearea de noi reţele, redefinirea sălii de curs şi
a conţinutului activităţilor din sală. Atunci când o universitate transformă
doar anumite circumstanţe într-un spaţiu virtual avem de-a face cu
utilizarea şi nu cu dezvoltarea noii tehnologii. În schimb, dacă se creează
noi reţele sau dacă se produce schimbarea structurii educaţiei, putem vorbi
despre dezvoltarea praxis-ului, adică despre găsirea unor noi aplicaţii
(Nilsson, Nilsson, 2004).
Castells (1996) afirmă că „şcolile şi universităţile sunt instituţiile cel
mai puţin afectate de logica virtuală care este încastrată în tehnologia
informaţiei, în ciuda previzibilei utilizări cvasi-universale a computerelor în
sălile de curs [...]”. În cazul universităţilor, situaţia se datorează şi se va
datora mult timp faptului că „educaţia de calitate este asociată cu
intensitatea interacţiunii faţă-în faţă”. În ediţiile recente ale cărţii sale,
Castells (2000) remarcă tendinţa mai nouă a universităţilor de „bună
calitate” de a combina educaţia on-line, învăţământul la distanţă, şi
educaţia on site. În viziunea sa, aceasta însemnă că „viitorul sistemului de
educaţie nu va fi on-line, ci în reţele create între noduri de informaţie, sălile
de curs şi locaţiile individuale ale studenţilor”.
Datele accesibile despre dotarea cu computere, accesul la Internet şi
utilizarea noilor tehnologii educaţionale sunt insuficiente pentru o evaluare
corectă a informatizării universităţilor în România. Datele furnizate de
sondajul realizat în 2002 indică o situaţie mai degrabă pozitivă în privinţa
dotării cu tehnică informatică, cu menţiunea că este vorba despre opiniile
cadrelor didactice şi nu despre o expertiză tehnică. În majoritatea lor
(62,7%), cadrele didactice chestionate au apreciat condiţiile lor de muncă
ca bune şi foarte bune sub aspectul dotării cu echipamente informatizate.
Studiul remarcă situaţia deosebit de favorabilă a facultăţilor din domeniul
socio-uman. 59,3% dintre respondenţi au considerat că dispun de facilităţi
de comunicare bune şi foarte bune (Curaj şi alţii, 2004, pp.72-73). Raportul
TEIS al Băncii Mondiale (2004), menţionează că raportul numărului de
studenţi la un computer a fost de 12,41 în 2002 şi de 12,68 în 2003.
Echipamentul informatic aflat la dispoziţia cadrelor didactice este din punct
de vedere cantitativ mai mult decât suficient, raportul fiind de 0,71 în 2002
şi de 0,66 în 2003, date care confirmă aprecierile făcute de cadrele
didactice în 2002. Este foarte probabil ca unele dintre aceste computere să
fie accesibile în anumite condiţii şi nu neapărat tuturor studenţilor.
362