STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

De la acest moment de un tulburător tragism cuvântul „terorism” a intrat în
limbajul cotidian al oamenilor şi al omenirii. Aria lui de acoperire este foarte largă şi
variată terorismul ca fenomen răspândindu-se din ce în ce mai mult, dar şi din ce în ce
mai acut, atât pe plan intern, dar mai ales pe plan internaţional.
Aidoma unui aisberg ce pluteşte pe valuri, intrând din când în când sub apă, el
a ţâşnit deodată la suprafaţă, lovind lumea cu o cruzime şi o forţă cutremurătoare 2 .
De altfel, terorismul, fie el intern sau internaţional, ca fenomen, are rădăcini
adânci în timp, în istorie. Astfel, terorismul are origini îndepărtate, în Orientul Antic,
provenind de la secta „haşichim” de unde derivă şi cuvântul „asasin” 3 .
Se spune că fondatorul acestei secte, Hassan Sabbah, înfiinţase în secolul al
XII-lea un corp de „devotaţi” cu scopul de a face să domnească panica în rândul
principilor şi monarhilor ce guvernează în Orientul Mijlociu până la Persia. Discipolii
lui Hassan Sabbah, după un plan deliberat, aveau misiunea să se introducă la curţile
acestor principi şi monarhi, să le câştige treptat încrederea, după care, într-o anumită
zi, când primeau un ordin din partea acestuia trebuiau să-l asasineze pe suveran în
mod public, în ochii întregii Curţi.
Aceasta pare a fi originea asasinatelor de la Alamut care au zguduit califatul
persan în secolul al XII-lea. Astăzi astfel de atentate, ca tehnică şi strategie, au
evoluat.
Au apărut, în consecinţă, în anii '70 deturnările curselor aeriene civile, în anii
'80 au avut loc cu o frecvenţă din ce în ce mai mare explozii ale maşinilor capcană,
pentru ca începând cu anii '90 să ia amploare treptat atentatele sinucigaşe, ce se
succed într-un ritm cutremurător, devenit aproape cotidian. Terorismul, fie el intern
sau internaţional, devine astfel un flagel crud şi barbar ce constituie astăzi cea mai
gravă ameninţare la adresa păcii şi securităţii internaţionale.
Ca expresie, cuvântul „terorism” provine din cuvântul francez „terrorism”,
avându-şi sorgintea în noţiunea de „teroare” provenită la rându-i, din expresia
franceză „terreur” sau latinescul „terror-oris”. Prin „teroare” se înţelege acea stare de
„groază”, spaimă, frică, provocată intenţionat prin ameninţări sau prin alte mijloace de
intimidare sau de timorare 4 .
Aşadar, terorismul este un fenomen care, în manifestarea sa criminală,
provoacă teroare, ţintele sale predilecte fiind oameni politici, instituţii sau edificii
emblematice pentru un stat, iar locurile alese sunt de preferinţă cele publice, acţiunea
criminală rănind sau secerând mulţimi de oameni inocenţi, publicitatea şi răsunetul
unor astfel de manifestări criminale identificându-se cu scopul propus, acela de a
atrage atenţia întregii lumi asupra revendicărilor sau ideologiilor neîmplini
Terorismul se prezintă ca un fenomen foarte complex, cu manifestări extrem de
violente, desfăşurate de cele mai multe ori prin surprindere, împotriva unor ţinte
precise, care în general, nu se pot apăra. El se prezintă ca o reacţie şi, în acelaşi timp,
ca o acţiune punitivă împotriva oricui se opune unei anumite idei, unei anumite
2 Cf.Dumitru Virgil DIACONU, Terorismul, Repere juridice şi istorice, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004, p. 1.
3 Idem, p.1.
4 Cf. Dicţionarului explicativ al limbii române, Academia Română, Institutul de Lingvistică “Iorgu
Iordan”, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998, p.88.
103