STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

administrative; încurajarea dezvoltării unei reele de liber schimb, care ar putea să se
transforme, pe termen lung, într-o comunitate economică de vecinătate; încheierea de
„pacte de mobilitate şi securitate” care să faciliteze călătoriile în scopuri legitime către
UE, intensificând în acelaşi timp eforturile de combatere a corupţiei, a criminalităţii
organizate şi a migraţiei clandestine.
Aceste pacte ar viza şi modernizarea sistemelor de azil în vederea asigurării
conformităţii cu standardele UE şi stabilirea unor structuri integrate de gestionare a
frontierelor etc., obiectivul final fiind de a permite călătoriile fără viză în toate ţările
partenere care participă la această cooperare; programe care sprijină dezvoltarea
economică şi socială, abordând în special disparităţile economice şi sociale pronunţate
din aceste ţări; crearea a patru platforme politice multilaterale privind: democraţia,
buna guvernanţă şi stabilitatea; integrarea economică şi convergenţa cu politicile UE;
securitatea energetică; precum şi contactele interpersonale în vederea sprijinirii
suplimentare a eforturilor individuale de reformă; iniţiative emblematice: programul
integrat de gestionare a frontierelor; promovarea pieţelor regionale de energie
electrică, a eficienţei energetice şi a surselor de energie regenerabile; dezvoltarea
coridorului energetic sudic; şi cooperarea privind prevenirea, pregătirea şi răspunsul
în cazul dezastrelor naturale şi al celor provocate de om. Dar ceea ce este cel mai
important este eliminarea clivajelor, o politică unitară a luării de decizii. La un
moment dat s-a pus întrebarea - Este oare Europa instituţionalizata, o putere
fundamental soft, pregătită să joace după regulile politicii de putere? Unii au afirmat
că răspunsul ar putea fi negativ, susţinut fiind de anumite luări de poziţii şi anume:
atât în poziţia NATO, cât şi în cea a UE se condamnă acţiunile Rusiei ca fiind "disproporţionate".
Această noţiune cosmetizează de fapt absenţa unui consens la nivelul
ambelor organizaţii nu doar asupra realităţii din teren, a faptelor, ci şi asupra terapiei
de urmat. Răspunsul Europei readuce în prim-plan un clivaj fundamental, intuit încă
din 2003 de fostul secretar al Apărării din SUA, Donald Rumsfeld: Vechea şi Noua
Europă.
Relevant este că pentru "Vechea Europă" acţiunea Rusiei este "disproporţionată",
în timp ce pentru "Noua Europă" înseamnă "agresiune". Să nu uităm că ambele
organizaţii furnizează membrilor prin tratatele care le guvernează garanţii de apărare
colectivă. Spre exemplu, într-un articol publicat în Washington Post, pe 18 august,
preşedintele Sarkozy vorbeşte de "răspunsul brutal şi disproporţionat" al armatei ruse.
Dimpotrivă, preşedinţii Estoniei, Letoniei, Lituaniei şi Poloniei semnau împreună o
declaraţie, la 9 august, care enunţa că, "date fiind acţiunile militare unilaterale ale
forţelor militare ale Rusiei, vom folosi toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie,
ca şefi de stat, pentru a ne asigura că agresiunea împotriva unui mic stat din Europa nu
va trece neobservată sau semnalată doar prin declaraţii inutile şi care pun egalitate
între victime şi agresori. Pentru a-l parafraza pe preşedintele Franţei, într-adevăr,
"angajamentul Europei a fost decisiv" în securizarea unui plan de soluţionare a
conflictului, dar care nu garantează integritatea teritorială a statului victimă a
agresiunii.
278