STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

• prezentarea inamicului şi a tuturor factorilor de situaţie, elemente necesare
pentru planificarea operaţiilor;
• aprecieri de securitate şi evaluări ale riscurilor;
Produsul activităţii de informaţii este reprezentat de orice mijloc, de la un raport
oficial la o scurtă conversaţie, prin care un analist de informaţii transmite date
prelucrate factorilor de decizie sau comandanţilor militari ce au nevoie de ele şi le pot
utiliza.
În general, produsele activităţii serviciilor de informaţii sunt împărţite în trei
categorii: informaţii curente, informaţii de bază şi estimări informative. Această
clasificare corespunde modelului propus de Sherman Kent; într-o terminologie
proprie1, aceasta menţionează „forma curentă caracteristică reporterilor" a
informaţiilor, „forma descriptivă de bază" şi „forma speculativ -estimativă", arătând
că acestea vizează informaţiile referitoare la prezent, trecut şi, respectiv, viitor.
Cele mai importante produse de intelligence sunt produsele informării curente,
estimările, informaţiile operaţionale, selectarea ţintelor, precum şi suportul operaţional
de intelligence electronic.
Decizia de a urma o anumită cale de valorificare a unei informaţii are
următoarele caracteristici:
• este o etapă care face parte dintr-un process mai amplu (flux informativ);
• constă în alegerea dintre un număr de alternative prestabilite a uneia care este
considerată potrivită ca răspuns la o problemă identificată;
• nu este doar o decizie tehnică, este o decizie care implică responsabilitatea mai
multor factori şi a serviciului de informaţii în ansamblu;
Fiecare stat îşi organizează şi desfăşoară procesul de culegere a informaţiilor
într-un mod specific, chiar dacă de-a lungul acestei milenare profesii multe principii,
norme, metode, s-au generalizat şi s-au creat aşa numite „şcoli" sau curente în
activitatea de informaţii, grupate după afinităţi lingvistice, comunităţi de experienţă
socială şi istorică sau de altă natură. Deşi existenţa unor servicii de informaţii
organizate datează în unele stat de sute de ani, preocupările pentru crearea
comunităţilor de informaţii au apărut relativ recent.
În ultimii ani termenul de „comunitatea de informaţii" a început să fie folosit
din ce în ce mai des, iar preocuparea unor state de a găsi o modalitatea practică cât
mai apropiată de condiţiile sale specifice în vederea aplicării acestui concept s-a
dezvoltat, mai ales în rândul noilor democraţii europene apărute după încheierea
Războiului Rece, dar şi în alte state.
Comunitatea de informaţii reprezintă totalitatea structurilor de stat care deţin
monopolul serviciilor de informaţii şi al operaţiunilor speciale. Comunitatea de
informaţii se exprimă într-un domeniu vast, complex şi extrem de fluid. În România,
aceasta este alcătuită dintr-un sistem variat de organisme, între care, un rol de primă
importanţă din punctul de vedere al asigurării informative-contrainformative revine
următoarelor structuri: Serviciul de Informaţii Externe (SIE) - este organizat şi
funcţionează potrivit legii nr. 1/1998, Serviciul Român de Informaţii (SRI) – este
organizat şi funcţionează potrivit Legii nr. 14/1992, Serviciul de Telecomunicaţii
Speciale (STS) înfiinţat prin Hotărârea de Guvern nr. 229/1993 şi care funcţionează
68