STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Una dintre tendinţele dominante pare a fi aceea a unei confruntări, când
frontale, când difuze, între Vest şi Sud, faţă de care China şi Rusia joacă un rol
complex de arbitri şi de dreaptă cumpănă. Pentru Occident, aceste două state sunt
parteneri de neînlocuit şi, totodată, concurenţi periculoşi, iar în unele cazuri, adversari
declaraţi sau potenţiali.
O altă tendinţă, parţial opusă celei dintâi, este aceea a diviziunilor religioase,
etnice şi sociale în chiar interiorul Sudului şi, cu deosebire, al arcului de criză centrat
pe Orientul Mijlociu. Este posibil ca aceste diviziuni să dea naştere la noi alinieri
interstatale. Statele Unite pot încerca să le exploateze, aşa cum fac în acest moment
cu diviziunile dintre şiiţi şi suniţi, străduindu-se să creeze o alianţă arabo-israeliană
împotriva Iranului. Dar, asemenea tentative se izbesc de fragilitatea regimurilor
respective, de neîncrederea şi ostilitatea celei mai mari părţi a populaţiilor lor, în
proporţii diferite, fata de Statele Unite, Israel şi Occident în întregul lui şi, în acelasi
timp, de rivalităţile naţionale şi de diviziunile lor transversale. Caracteristica cea mai
îngrijorătoare a scenei actuale este, poate, tocmai proliferarea războaielor civile
permanente, intermitente sau virtuale, fie că sunt religioase, etnice, politice sau
economice, care ameninţă să se contopească prin extindere sau contaminare şi să
antreneze regiuni întregi, ca Asia de Vest, Orientul Mijlociu, Cornul şi Marile Lacuri
ale Africii. Dacă această ameninţare se concretizează, controlul, reglementarea sau
pacificarea din exterior - de către marile puteri sau de către organizaţiile
internaţionale - s-ar transforma într-o muncă pe care numai Hercule, sau mai degrabă
Sisif, ar putea-o asuma. Desigur, situaţia de care vorbim nu este rodul ultimilor trei
sau patru ani. Rădăcinile ei se află în tendinţe, cum ar fi mondializarea, afirmarea tot
mai puternică a Asiei, declinul demografic şi totodată psihologic al Europei,
revenirea în forţă a Rusiei, favorizată de preţul ridicat al energiei şi de regimul
neofascist al lui Putin.
În general vorbind, tema de bază a dramei constituite de toate aceste evoluţii şi
revoluţii politice este coincidenţa dintre două serii de factori, pe de o parte
tehnologici, cum ar fi revoluţia mijloacelor de comunicare şi de distrugere, devenite
tot mai accesibile; şi, pe de altă parte, sunt factorii sociali şi culturali, cum ar fi lupta
dialectică dintre mondializare şi particularităţile etnice sau naţionale şi, în ultima
instanţă, dintre modernizare şi tradiţie, care duce la conflictul fundamentalismelor şi
la alianţa lor obiectivă.
Era oricum inevitabil ca rezultatul să favorizeze Orientul faţă de Occident şi
grupările violente sub- sau transnaţionale în raport cu Statele Unite. În plus, aceste
tendinţe au fost accelerate şi accentuate prin acţiunile politice şi militare occidentale,
în primul rând prin invadarea Irakului, cu falsele ei justificări, cu atrocităţile ei şi cu
demonstraţia de “neputinţă a victoriei" pe care Hegel o diagnosticase deja în legătură
cu prezenţa napoleoniană în Spania şi cu efectele limitate şi uneori contraproductive
ale puterii militare.
Rezultatul este o lume în care vechile ierarhii, chiar dacă par să stea încă în
picioare, sunt fundamental puse sub semnul întrebării. Statele Unite continuă să fie
ţara cea mai bogată, cea mai plină de resurse în toate accepţiile termenului, ţara a
cărei creştere demografică, excepţională în rândul ţărilor dezvoltate, îi demonstrează
vitalitatea, singura care poate interveni în toate punctele globului şi ale cărei acţiuni,
340