STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

scumpirii alimentelor, chiar şi în Europa, unde preţurile mâncării oricum sunt
subvenţionate de către state.
La începutul anului 2008 a explodat pe plan mondial – pe lângă preţul
petrolului - şi criza mult mai dramatică a alimentelor, ce avea să cunoască, la fel ca şi
preţul petrolului, apogeul în vara aceluiaşi an. Un miliard dintre cele aproximativ
şapte de locuitori ai planetei nu au cu ce să se hrănească şi sunt în pericol să moară de
inaniţie sau din cauze strâns legate de spectrul foamei. În iunie 2008, la Roma, a fost
organizată o conferinţă de urgenţă pentru a găsi soluţii. Nicicând din anii 1970
încoace – deci, printr-o coincidenţă deloc ciudată, de la prima criză a petrolului
încoace – omenirea nu s-a mai confruntat cu o asemenea criză alimentară.
Cu alte cuvinte, în anul 2008 s-a prăbuşit o speranţă. Cei care vedeau în bioetanol,
în biomasă, în orice fel de combustibil crescut pe o suprafaţă agricolă un
substitut pentru petrol au trebuit să recunoască în cele din urmă că se înşeală. Mai sunt
doar câţiva optimişti sau interesaţi care susţin această variantă de producere a
energiei, printre care și comisarul UE pentru energie, Andris Piebalgs.
Evident că în condiţiile date se observă şi mai clar legătura dintre cele două
crize. Cu alte cuvinte, faptul la originea crizei alimentare se află criza energetică. Pe
de-o parte, din cauza încercării de soluţionare a ceea ce părea la un moment dat o
viitoare criză energetică prin introducerea biocombustibililor produşi din plante
alimentare – porumb, soia, trestie de zahăr – în circuitul energetic şi, implicit prin
scoaterea acestor cantităţi de plante din circuitul alimentar. Pe de alta, prin deturnarea
terenurilor destinate iniţial agriculturii. De exemplu, pe suprafeţe mari agricole nu au
mai fost însămânţate plante alimentare, ci s-a trecut la producţia de plante energetice –
de exemplu, rapiţă. (Cultură care, de altfel mai are un imens efect negativ - seacă
pământul de substanţe nutritive, astfel încât îl lasă inutilizabil pentru o folosire
ulterioară prin plantarea cu culturi agricole.)
După cum se poate vedea şi din figura nr. 2 9 , în care suprafeţele colorate în roz
reprezintă cantităţile de grâne exportate, iar cele colorate în ocru, pe cele de grâne
importate, jumătate din exportul mondial provine din America de Nord. Pentru că în
general, doar un procent foarte redus din producţia mondială este destinată exportului,
cea mai mare parte rămânând în zona de producţie – 13,8% din producţia mondială de
sorg este destinată exportului, 17,9% din producţia mondială de grâu, 12,4% din cea
de porumb şi doar 6,5% din cea de orez.
9 Realizată de către Fondul Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură, pe baza datelor
proprii şi a celor ale Departamentului Agriculturii din SUA
234