STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

înarmări nucleare este triplă: disuasiunea (descurajarea) celor două puteri nucleare
inamice – una regională (Israelul) şi una extra-regională (SUA); prevenirea şi
contracararea ameninţărilor regionale de tip convenţional din partea statelor arabe,
aceasta pe fundalul unor relaţii tradiţionale de dispută între Iranul şiit şi lumea arabă
sunnită. Astfel, tactic, înarmarea nucleară, acoperind conjugat cele trei motivaţii,
serveşte afirmării şi consolidării Iranului ca putere regională.
Totodată, recentele evenimente din Fâşia Gaza au evidenţiat măsura în care
Iranul a reuşit să depăşească diviziunile interconfesionale pentru a-şi extinde influenţa
în lumea arabă, prin sprijinul acordat unor grupări islamiste sunnite, precum Hamas.
Iranul este considerat un stat mai puţin reţinut în a critica cu vehemenţă Israelul şi a
susţine în mod deschis grupările de rezistenţă, în contextul în care autorităţile de la
Teheran nu au încheiat alianţe cu Occidentul şi nici nu sunt preocupate, din punct de
vedere al securităţii, de militantismul palestinian în aceeaşi măsură ca regimurile
arabe. În timp ce majoritatea regimurilor arabe au rămas rezervate sau chiar au
denunţat în mod public gruparea Hamas pentru acţiunile sale, protestele publice ale
Iranului împotriva Israelului şi sprijinul său pentru gruparea Hamas au permis
Teheranului să-şi consolideze credibilitatea în lumea arabă.
În triadă de interese menţionate, conflictul recent în care este angajat Israelul
are o utilitate dublă pentru Teheran, pe termen deopotrivă lung şi scurt. Pe termen
lung şi la nivel strategic, conflictul slăbeşte, în continuarea unei serii de incidente
subsumabile unui „război de uzură”, capabilităţile militare ale Israelului. Astfel, se
menţine şi se consolidează calea spre interesul geostrategic al echilibrării poziţiei
relative a Israelului şi reconfigurării în formă bipolară Israel-Iran a structurii de putere
în regiune. Pe termen scurt şi la nivel tactic, ciocnirile actuale dintre Israel şi gherilele
Hamas şi Hezbollah servesc distragerii atenţiei internaţionale de la problema
dosarului nuclear iranian.
Astfel, se cuvine amintit faptul că, în contextul creşterii presiunilor
internaţionale privind programul nuclear al Teheranului, Iranul şi Siria au încheiat un
acord de cooperare militară, prilej cu care ministrul sirian al apărării anunţa stabilirea
de către cele două state a „unui front comun împotriva Israelului. Iranul priveşte
securitatea Siriei ca pe propria securitate”. Rolul Siriei în aliniamentul anti-Israel
orchestrat de Teheran este esenţial; frontiera comună şi disputa asupra Înălţimilor
Golan, disputa tradiţională dintre cele două state, interesele majore şi influenţa
Damascului asupra Libanului, antagoniste celor ale Israelului, interpunerea geografică
Siriei între Turcia şi Israel (tradiţional aliate şi opuse Iranului) reprezintă factori de
presiune pe care Teheranul încearcă să îi valorifice conjugat, pentru satisfacerea
intereselor sale geostrategice.
122