13.09.2015 Views

STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ - Centrul de Studii ...

STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ - Centrul de Studii ...

SHOW MORE
SHOW LESS

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

intensificat şi amplificat, iar aşteptările sunt promiţătoare. Construcţia apărării

europene a devenit o realitate şi se bazează pe fundamente conceptuale, militare şi

juridice. Cu toate acestea, problemele apărării europene nu sunt simple, în condiţiile

în care NATO funcţionează ca o organizaţie puternică de mai mult de 50 de ani, iar

Europa doreşte să deţină structuri proprii de apărare.

În acest context, ameninţările transnaţionale (terorismul, migraţia şi traficul de

droguri şi materiale strategice, crima organizată), profitând de permeabilitatea

frontierelor, au avut mai multe şanse de a se propaga la scară planetară, lupta

împotriva lor devenind o nouă şi originală componentă a globalizării 13 .

Progresele ştiinţei şi tehnicii cu aplicabilitate militară au condus, pe de o parte,

la obţinerea celui mai performant tip de tehnologie, oferind statelor superdezvoltate

posibilitatea de a pregăti un război de ultimă generaţie, iar, pe de altă parte, la

accentuarea temerii proliferării armelor de distrugere în masă. Armele biologice au

devenit mai periculoase decât cele chimice sau nucleare, deoarece pot ajunge mai uşor

în mâinile actorilor nonstatali interesaţi în destabilizarea societăţii globale.

Amestecul de politici şi strategii incoerente şi ezitante în domeniul securităţii,

propuse şi dezvoltate de actorii internaţionali şi instituţiile specializate, nu va putea

modifica într-un mod pozitiv situaţia actuală a mediului de securitate internaţional. În

acest cadru global, apărarea statelor împotriva pericolelor şi ameninţărilor trebuie să

se realizeze atât în mod tradiţional, prin politici şi strategii individuale, cât şi prin

forme colective de acţiune, adaptate permanent la „provocările” la care este supus

mediul de securitate.

Este evident că evoluţia mediului de securitate la începutul secolului XXI a

adus în prim-plan un anumit grad de diviziune între membrii ONU în ceea ce priveşte

principiile fundamentale ale păcii şi securităţii internaţionale: prevenirea proliferării

armelor de distrugere în masă, combaterea terorismului internaţional, criteriile pentru

folosirea forţei şi rolul Consiliului de Securitate, conceptul de „război preventiv”,

rolul şi statutul ONU într-o lume cu o singură superputere etc.

Mai mult, dezbaterile au vizat şi definiţia securităţii: unii specialişti avertizează

asupra pericolului de lărgire excesivă a ariei de definire a conceptului, în timp ce alţii

subliniază că mediul de securitate, în ultimă instanţă securitatea, are ca obiecte de

referinţă indivizii umani şi problemele ce le afectează viaţa cotidiană. În acest context,

experţii ONU optează pentru o definire a două categorii de riscuri, pericole şi

ameninţări la adresa securităţii globale: - de tip „hard”, precum terorismul

internaţional, proliferarea armelor de distrugere în masă, conflictele intra şi

interstatale etc.; - de tip „soft”: sărăcia extremă, incultura, şomajul, bolile contagioase,

degradarea mediului, extremismul religios, violarea drepturilor omului etc. Nici

această definiţie nu întruneşte consensul specialiştilor, principalul dezacord vizând

importanţa ce trebuie dată fiecărui tip de risc, pericol, ameninţare.

3. Efectele crizei economico-financiare asupra mediului de securitate

Agenda strategică globală este marcată astăzi de tranziţia spre o percepţie mai

largă a ceea ce înseamnă securitatea ca paradigmă a acţiunii statului: vorbim de

13 „Mediul de securitate”, Centrul de studii strategice, de apărare şi securitate, 2004. p. 5.

262

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!