STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

identifica alternative. Scenariile nu trebuie confundate cu gândirea în termeni de
certitudine predictivă. În continuare vom elabora aceste teme, urmând linia deschisă
de Kahn. Termenul de euristic pune în evidenţă dinamica procesului de căutare şi
descoperire. Această abordare metodologică a fost, de la bun început, prezentată ca un
instrument modest, dar cu o contribuţie utilă la realizarea obiectivelor cercetării
pentru luarea deciziei politice.
Astfel au fost identificate cinci funcţii euristice:
1. stimularea imaginaţiei;
2. clarificarea, definirea, expunerea sau argumentarea principalelor probleme
şi proiectarea şi explorarea „pachetelor” alternative de soluţii;
3. îmbunătăţirea colaborării şi comunicării intelectuale dintre analişti;
4. îmbunătăţirea abilităţii de a identifica noi patternuri, tendinţe, dezvoltări sau
puncte de cotitură şi crize;
5. înţelegerea semnificaţiei lor folosind analogii istorice, scenarii, metafore
sau modele analitice
Scopul instrumental declarat al unui scenariu este unul analitic. Totuşi, scopul
final al sceanariilor este de a servi procesul de luare a deciziilor. Creionând setul de
alternative şi scenariile ce ne pot duce la ele, decidentul poate să vadă mai bine ce
trebuie evitat sau ce trebuie facilitat şi poate, astfel, să aibă o perspectivă mai clară
asupra deciziilor ce trebuie luate.
Este nevoie să reamintim că scenariul nu este o predicţie. Scenariile sunt
instrumente de cunoaştere, dar, şi de imaginaţie. Logica analitică are limite serioase,
în asemenea circumstanţe. Iată de ce este nevoie de alte facultăţi intelectuale, precum
imaginaţia. De accea scenariul ca instrument metodologic nu este decât un efort
sistematic de a genera contexte plauzibile, prin analiză şi imaginaţie, în care
dezvoltările posibile pot fi testate sau, cel puţin evaluate şi discutate.
Scenariile se referă la tărâmul posibilul: aşadar, aparţin ontologiei lumilor
posibile, pshihologiei şi epistemologiei contrafactuale şi gândirii experimentale.
Scenariile pun în evidenţă diferite aspecte ale „istoriei viitoare” şi o pot face în
diverse forme. Dar indiferent de tipul de scenariu, există câteva funcţii generale ale
acestora:
1. iau în calcul un set larg de posibilităţi, în loc să se concentreze pe o singură
direcţie;
2. forţează analistul să se ocupe de detalii şi dinamică pe care le-ar putea
pierde uşor din vedere, dacă s-ar menţine doar la nivelul unor consideraţii abstracte;
3. ajută la iluminarea interacţiuii dintre factorii psihologici, sociali, politici şi
militari, inclusiv a influenţei personalitţilor;
4. poate ilustra anumite principii sau probleme, care altfel ar fi igonorate sau
pierdute din vedere dacă s-ar limita doar la lumea reală;
5. pot fi folosite pentru a evalua anumite alternative posibile pentru crize
prezente sau din trecut;
6. pot fi folosite ca anecdote sau cazuri istorice artificiale fie pentru a
compensa lipsa de cazuri reale, fie ca exemple pentru a testa fezabilitateaa unor
posibile evoluţii ulterioare.
192