STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

caracterul războiului şi conflictului regional, planurile pentru situaţii neprevăzute şi
aplicarea lor.
Se va menţine în continuare ameninţarea nucleară strategică, dar caracterul ei s-
a schimbat şi va continua să se schimbe semnificativ. Deşi numărul ogivelor nucleare
strategice ruseşti scade dramatic, Moscova va păstra o capacitate de lansare puternică
şi se bazează tot mai mult pe forţele strategice. China îşi va moderniza şi extinde forţa
de descurajare strategică. Coreea de Nord si Iranul vor fabrica şi dota rachete nucleare
cu raza de acţiune intercontinentală. Acest cadru de ameninţări nucleare strategice mai
diverse şi complexe afectează concepţia din timpul războiului rece despre
descurajarea nucleară, politică, dispozitive de luptă şi determinarea efectelor probabile
ale mijloacelor strategice de lovire.
Securitatea internaţională se va confrunta în continuare cu o serie de pericole
regionale transnaţionale, asimetrice. Terorismul va fi în continuare o ameninţare
importantă în special atunci când în actele teroriste sunt folosite arme de distrugere in
masa. În ansamblul lor, toate aceste pericole mai mici se constituie într-o deosebită
piedică în calea înfăptuirii unei ordini internaţionale stabile, sigure, prospere şi va
continua să absoarbă o mare parte din timpul, energia, resursele armatelor.
Forţele regionale, tot mai numeroase, vor putea fi un serios motiv de
îngrijorare. O serie de puteri regionale importante precum China, Rusia, Iran,
Pakistan, India şi poate chiar Coreea de Nord într-un viitor apropiat, vor dezvolta forţe
militare neconvenţionale, numeroase şi echipate la standardele actuale. Ele pot
reprezenta o ameninţare semnificativă în măsura în care pot adopta şi folosi „armele
de distrugere în masă, rachete, cercetare – recunoaştere prin satelit, radare avansate
etc., într-un cuvânt" capacităţile speciale ale ţărilor respective.
La baza tuturor tendinţelor menţionate se prefigurează un model de ameninţare
şi schimbările în însăşi natura războiului cu un profund impact asupra strategiei,
organizării, planificării operaţiunilor şi desfăşurării forţelor.
Această nesiguranţă în posibilitatea de a prevedea cu exactitate cum vor evolua
aceste tendinţe în viitor creează un cadru de planificare extrem de problematic pentru
factorii de decizie şi de planificare.
Viitorul nu se desfăşoară pe o traiectorie „liniară" potrivit tendinţelor şi
condiţiilor actuale. Calea actuală spre viitor va fi în esenţa „neliniară".
Statele Unite vor rămâne foarte probabil, puterea mondiala dominantă – din
punct de vedere politic, economic, militar – în următoarele două decenii, dar acest
lucru v-a influenţa din toate punctele de vedere politica de securitate mondială ,
globală, fapt care s-a văzut în contextul crizei economice mondiale care, a plecat de la
criza economico-financiară americană declanşată la sfârşitul anului 2007.
Economia Statelor Unite realizează, în continuare, aproximativ o cincime din
producţia mondială, cheltuieşte de aproximativ cinci ori mai mult pentru apărare decât
orice ţară, are alianţe puternice cu ţările importante, conduce sau este la egalitate cu
liderii mondiali în marea majoritate a tehnologiilor importante (civile si militare) şi
cheltuieşte în fiecare an aproape jumătate din ceea ce lumea industrială avansată
cheltuieşte pe toate tipurile de cercetare şi dezvoltare.
Presupunând că Statele Unite îşi vor putea păstra capacitatea de care dispun,
nici un alt stat, coaliţie sau grupuri de state nu deţin resursele necesare uzurpării
260