STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Pentru a putea explica terorismul trebuie luate în considerare două elemente:
motivaţiile acţiunilor teroriste şi caracterizarea celor ce le săvârşesc. Cât priveşte
primul element, este de remarcat marea varietate a scopurilor ce îi motivează pe
terorişti. Indiferent de tipul motivaţiei, de la motivaţia politică, cea mai răspândită,
manifestată sub forma unui terorism revoluţionar, contrarevoluţionar, reformist sau
anti-reformist, la motivaţia naţionalistă, până la cea ideologică sau cultural-religioasă,
prin acţiunile lui, terorismul urmăreşte, în ultimă instanţă, să pună stăpânire pe puterea
politică într-o ţară sau alta şi în prezent, tot mai evident, şi în întreaga lume, chiar dacă
el nu îşi afirmă deschis acest scop major.
Referitor la cel de-al doilea element, caracterizarea autorilor actelor teroriste, în
prezent, grupările teroriste sunt constituite din trei straturi: o elită (elita militanttehnică),
o armată de executanţi (constituită în brigăzi, în parte, formate din luptători
plătiţi) şi o pătură de simpatizanţi activi (cei care furnizează informaţii, resurse
materiale, rezerve de combatanţi). Dintre aceste straturi, cel mai important îl
constituie elita militant-tehnică. Ea este aceea care formulează motivaţiile terorismului
(ideologia), organizează lupta propagandistă împotriva celor ce deţin
puterea, stabileşte strategia şi tactica luptei teroriste, asistă tehnic şi informaţional
acţiunile teroriste, instruieşte combatanţii şi ţine legătura cu simpatizanţii activi.
De asemenea, grupările teroriste nu reuşesc să atragă de partea lor o masă
semnificativă de oameni, efectiv ca masă, dar, mai ales, ca pericol pentru puterea
existentă. Grupurile aflate la putere, de regulă, sunt capabile să anihileze atât grupul
terorist, cât şi eventualele lui influenţe în rândul unei părţi a masei. Toate acestea
înseamnă că grupul terorist aspira la o „situaţie revoluţionară", care să schimbe natura
puterii existente, dar că el nu reuşeşte că creeze decât o situaţie revoluţionară anemică,
care nu are şanse să ajungă la finalul aşteptat. Datorită acestor caracteristici terorismul
se deosebeşte de revoluţie care, după cum spune Charles Tilly, este „o situaţie
revoluţionară deplină, având drept punct final schimbarea naturii puterii politice
existente” 5 . Terorismul nu urmăreşte, în mare măsură pentru că nu poate să o facă,
decât în ultimă instanţă şi în cazuri extreme să pună mâna pe puterea politică dată.
O atenţie aparte trebuie acordată terorismului internaţional sau global, afirmat
deosebit de violent şi dramatic prin acţiunile din 11 septembrie 2001. Cercurile
politice americane au interpretat atacul asupra turnurilor gemene drept un atac
împotriva SUA. Această apreciere este, în parte, discutabilă. Este mai mult decât
evident că în cazul în care ţinta centrală ar fi fost S.U.A. teroriştii ar fi plănuit
atacarea, în primul rând a Statuii Libertăţii, a Capitoliului sau a Casei Albe. Ei au
avut, însă, drept obiect principal WTC care este, întâi de toate, simbolul corporaţiilor
transnaţionale al căror scop îl constituie globalizarea. S.U.A. a fost o ţintă prin
derivaţie şi anume prin aceea că ea, în prezent, îşi asumă ostentativ rolul de lider al
procesului de globalizare şi implicit de „paznic" al lumii.
În prezent, aceste forţe sunt responsabile pentru managementul sectorului
financiar al economiei mondiale (îndeosebi FMI şi Banca Mondială) de care depinde
în măsură decisivă reducerea sărăciei, stabilirea unor relaţii raţionale cu mediul şi
dezvoltarea durabilă a ţărilor aflate într-o stare de înapoiere cronică, în acelaşi timp,
5 Charles Tilly, Revoluţiile Europene (1492-1992), Editura Polirom, Iaşi, 2002.
311