STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

XVII-lea care lipsea din datele Rasler-Thompson si care a fost adăugată la studiul
european.
Estimarea mărimii armatei otomane constituie o problemă din mai multe
puncte de vedere. În primul rând, literatura oferă puţine informaţii numerice.
Murphey (1999) furnizează un număr limitat de date pe parcursul a 200 de ani, din
care ne-am extrapolat seriile, presupunând că nu au existat schimbări majore între
puncte. Prima armată otomană modernă a fost eterogenă. Avea un nucleu, care consta
într-un număr impresionant de oameni, creat prin adunarea cavaleriilor din statele
cucerite. Oricum, aceste cavalerii nu erau nici pe departe disciplinate şi puteau fi
folosite doar pentru câteva luni, de fiecare dată atunci când era nevoie de serviciile
lor pentru strângerea recoltelor. A treia problemă o constituie faptul că Europa de Est
era doar una dintre ameninţările cu care s-au confruntat trupele otomane. Frontiera
cu Persia şi creşterea numărului teritoriilor cucerite a solicitat foarte mult trupele
otomane. Din aceste cauze ne-am limitat estimarea la cantităţi ce făceau referire la
nucleul continuu al armatei otomane şi nu am evaluat potenţialele cavalerii auxiliare,
care veneau şi plecau, în funcţie de circumstanţe. Deşi această regulă de calculare
este relativă, furnizează un mijloc mult mai bun de estimare a mărimii armatei
otomane în context european decât acela prin care se calculează valoarea ei în
Europa, Asia de Sud-Vest şi Africa de Nord 15 .
În figura 1 am afişat capabilitatea fiecărei mari puteri europene în timpul
ultimelor cinci secole. Este clar că dominaţia pe uscat, pentru majoritatea timpului, a
avut-o Franţa, Spania, Imperiul Habsburgic, Germania sau Rusia, în timpul ultimilor
500 de ani. În scopul acestei analize, puterea continentala conducătoare, în oricare
perioadă de cinci ani, a fost statul cu cea mai mare armată din grupul european de
mari puteri. Pentru majoritatea timpului, începând cu 1490, un stat a avut avantajul,
în ceea ce priveşte capabilitatea, asupra celui mai apropiat rival al său.
Proporţia puterii militare
0,8
0,7
0,6
1490 1550 1610 1670 1730 1790 1850 1910
19700,5
( Ani )
- Spania
0,4
- Franţa
- Rusia
0,3
Germania
Figura 1- Puteri dominante în Europa
15 În unii ani, cavaleriile auxiliare dublau mărimea armatei otomane pentru, perioade scurte de timp
(Murphey, 1999).
383