STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

4) Nord
Arctica de asemenea devine o scenă a războiului energetic, astfel că, ţări rivale
o includ în cursa pentru controlul asupra resurselor Polului nord şi a celor care sunt
ascunse în ocean. Conform unor date, obţinute ca rezultat al cercetării oamenilor de
ştiinţă din diferite ţări, numai în adâncimea platoului continental arctic sunt
concentrate cel puţin 113 miliarde tone hidrocarburi combustibili – petrol şi gaze
naturale. Pentru comparaţie: una din cele mai bogate ţări în resurse – Arabia Saudită
– are aproximativ 43 miliarde tone de astfel de resurse, Rusia – 51 miliarde (în
principal din gaz), Iran – 33 miliarde tone. Totalul din subsolul ţărilor lidere care au
rezerve de hidrocarburi, nu este mai mare de 160 de miliarde de tone. Totuşi, este
greu de estimat dimensiunea resurselor Arcticii.
Pentru dreptul de a considera Arctica propriul teritoriu îşi exprimă pretenţiile
Rusia, SUA, Canada, Danemarca şi Norvegia. Disputa dintre ei s-a exacerbat după ce
la sfârşitul lunii iulie 2007, când expediţia rusească de ştiinţă şi cercetare ce a fost
trimisă din Murmansk la Polul Nord a dovedit că acele creste subacvatice
Lomonosov şi Mendeleev, care se întind în direcţia Groenlandei, în sens geologic
este o extindere a platformei siberiene.
Canada şi Danemarca, de asemenea, au trimis o expediţie de cercetare în
Arctica, încercând să dovedească cum că acea creastă Lomonosov, pe care o pretinde
Rusia, se leagă de insula canadiană Ellesmere şi de Groenlanda controlată de
Danemarca.
Canada aşteaptă să conecteze la teritoriul ei 310 mii mile pătrate de teritoriu
marin arctic cu rezerve de hidrocarburi şi alte minerale. Danemarca pretinde 62 mii
mile pătrate. Norvegia de asemenea a efectuat un studiu sonar şi speră să obţină 96
mii mile pătrate din Arctica şi şi-a rezervat dreptul de a extinde acest domeniu, mai
târziu.
În Oceanul Arctic, Rusia, în afara zonei sale economice de două sute de mile,
poate pretinde 1,2 milioane km 2 platou continental, unde potenţialelel rezerve de
hidrocarburi, după unele estimări ar fi în jur de 10 miliarde tone combustibili.
Dar problema este că, în conformitate cu convenţia ONU privind dreptul
marin, limita zonei economice a unui stat se defineşte ca fiind până la două sute mile.
Extinderea zonei este posibilă numai în cazul, dacă platoul naţional continental trece
după limita zonei celor două sute de mile. Deci, în bătălia pentru resursele energetice
ale Arcticii în toate ţările ar trebui să fie mai puternice, dovezi fundamentate ştiinţific,
că platoul din Oceanul Arctic este o extensie a platformelor lor continentale.
“Cleştele gazului” pentru Europa
Rusia este în căutarea unor parteneri speciali în Europa pentru organizarea de
mari centre pentru furnizarea gazelor naturale, aşa-numitele hub-uri de gaze. Ca aliaţi
tactici în războiul gazului din teatrul european au fost aleşi Germania (proiect North
stream) şi Italia (proiect South Stream). În sens figurat, Rusia prinde Europa în
“cleştele gazului”, ce se formează din aceste două proiecte. Astăzi în SUA acest
“cleşte al gazului” este considerat ca instrument rusesc de monopolizare a
aprovizionării cu resurse energetice a Europei.
37