STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Armata Republicană Irlandeză (IRA) şi Euskadi Ta Askatasuna (ETA) –
pionierat în finanţarea terorismului
Până recent, finanţarea terorismului a fost un subiect mai puţin abordat, iar
după Septembrie 2001 atenţia a fost focalizată în special asupra organizaţiei Al-Qaida
şi a paşilor ce ar trebui urmaţi pentru a bloca sursele de finanţare ale acesteia.
Cu toate astea, fenomenul nu este nou şi atât Armata Republicana Irlandeză cât
şi Euskadi Ta Askatasuna au fost considerate pionieri în finanţarea terorismului,
Marea Britanie şi Spania având o experienţă de peste trei decenii în această direcţie.
În anii ’70, majoritatea organizaţiilor teroriste printre care şi cele menţionate
mai sus îşi finanţau acţiunile prin metode considerate astăzi rudimentare, respectiv
prin săvârşirea de acţiuni criminale, jafuri, tâlhării, răpiri, santaj sau înfiinţarea unor
cluburi ilegale. IRA a primit o importantă susţinere financiară din partea imigranţilor
irlandezi din America şi chiar din partea conducătorului libian Moammar Gadaffi
[Moloney, 2002] în timp ce organizaţia spaniolă, deşi a beneficiat de o sustinere
redusă din partea propriei etnii localizate în sudul Franţei, şi-a finanţat acţiunile prin
impunerea unei “taxe revoluţionare”, care a fost plătită în toată regiunea bască.
Această taxă se aplica tuturor afacerilor majore derulate în regiune şi a fost impusă
prin utilizarea forţei, uneori chiari prin răpiri şi crime [Vasco, 2006].
Intrucât cele două organizaţii teroriste sunt de factură etno-nationalistă şi îşi
propun să reprezinte o populaţie distinctă şi permanentă, experţii în domeniu
consideră că de-a lungul timpului acestea au renunţat la finanţarea propriilor activităţi
prin astfel de metode (răpiri urmate de solicitări de recompense, tâlhării), datorită
impactului lor asupra percepţiei populaţiei şi implicit a popularităţii, a riscului de a
pierde legitimitatea naţionalistă a organizaţiei, a hazardului inerent acestor acţiuni şi
chiar a costurilor ulterioare de intreţinere a familiilor membrilor ucişi în timpul
atacurilor sau a celor arestaţi [Jonsson, Cornell, 2007].
Un indiciu privind importanţa finanţării acţiunilor teroriste este crearea unor
unităţi în cadrul organizaţiilor, cu responsabilităţi numai în domeniul economic.
Armata Republicană Irlandeză, de exemplu, a căutat să recruteze persoane având
cunoştinţe financiare extinse, constituind încă din anul 1981 un department specializat
condus de un director financiar asistat de câţiva colaboratori [Horgan, Taylor, 1999].
Ulterior, atât IRA cât şi ETA au cautat să îşi asigure surse diversificate de
finanţare, generatoare de venituri semnificative dar cu un grad redus de risc, pentru a
nu se mai confrunta cu situaţii de pierdere a legitimităţii organizaţiei datorită afectării
imaginii publice. Astfel, pentru a evita dependenţa de sursele aleatorii de finanţare
externă, organizaţiile menţionate s-au implicat mai mult în săvârşirea unor infracţiuni
de natură financiară, cum ar fi contrabanda cu petrol, infracţiuni privitoare la regimul
fiscal sau spălarea de bani. Se considera că IRA a dobândit controlul asupra unor
afaceri în Dublin şi Derry, estimându-se câştiguri de aproximativ 20 milioane de
dolari din activităţi ilegale şi cel puţin 10 milioane de dolari din activităţi legale. Unii
analişti apreciază că o parte din aceşti bani sunt utilizaţi pentru sporirea influenţei
politice a Shin Fenn, aripa politică a organizaţiei [Jonson, Cornell, 2007].
In Spania, ETA a căutat o formulă de finanţare care să producă mai puţine
resentimente din partea populaţiei decât răpirile, tâlhăriile sau “taxa revoluţionară”.
61