STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

de Nord). Regionalizarea economică are loc odată cu cea socială şi culturală, migraţia
populaţiei spre regiunile economice dezvoltate fiind un exemplu în acest sens.
Vulnerabilităţile şi riscurile care îşi pun amprenta asupra securităţii umane sunt
marcate, credem noi, de dispariţia bipolarităţii şi încercarea principalilor actori
internaţionali de a se integra şi de a decide în cadrul fenomenului complex al
globalizării.
Omenirea nu mai este astăzi ameninţată de conflicte militare majore, ci sursele
de instabilitate şi conflict care s-au diversificat putând fi cauzate de:
– probleme de natură economică: resurse (materii prime) reduse cantitativ sau
pe cale de dispariţie şi nevoi tot mai mari (în special în ţările puternic industrializate);
– dificultăţi de natură socială: creşterea gradului de sărăcie, creşterea
şomajului;
– migraţia internaţională a persoanelor;
– extinderea riscurilor asimetrice: criminalitatea economico-financiară, traficul
transfrontalier ilegal de persoane, droguri, armament etc.;
– creşterea numărului reţelelor teroriste şi intensificarea acţiunii acestora în
cele mai diverse zone ale globului;
– creşterea dominaţiei economice a unor state sau organizaţii (Japonia, China,
India, Rusia, SUA sau Uniunea Europeană şi NATO);
– degradarea mediului natural.
Analiza riscurilor şi pericolelor la adresa securităţii umane au dus la o nouă
percepţie a stării de securitate şi la o nouă orientare în domeniul apărării.
Nevoia de acţiune integrată împotriva acestor riscuri şi ameninţări devine o
necesitate. România, ca de altfel şi alte ţări din Europa, a înţeles că în actualele
condiţii ale mediului internaţional dat de complexitatea şi fluiditatea mediului
politico-strategic îşi poate asigura securitatea „prin integrarea efortului propriu în
acţiunile întreprinse de organizaţiile europene şi euroatlantice de securitate“ 8 .
Nevoia de acţiune integrată este cerută şi de interdependenţele care s-au creat în
lumea contemporană mai ales în domeniul economic şi diminuarea capacităţii de
adaptare a statelor la provocările secolului al XXI-lea au determinat pe unii analişti să
considere că acestora li s-a îngustat mult sfera de acţiune ca actori principali ai
sistemului relaţiilor internaţionale 9 şi prin urmare au scăzut ca rol şi importanţă în
viaţa internaţională.
Bertrand Badie, profesor la Institutul de studii politice din Paris crede că
procesele induse de globalizare erodează statul naţiune ca actor major al relaţiilor
internaţionale. „Creşterea fluxurilor transnaţionale prin care cetăţenii unui stat
comunică între ei fără ca acesta să le poată controla - afirmă profesorul francez - va
conduce la noi tipuri de relaţii care vor modifica raporturile dintre cetăţean şi stat” 10 .
8 Carta Albă a Guvernului – Armata României 2010: Reformă şi integrare euroatlantică, 1999, p. 2
9 Constantin Hlihor, Geopolitică şi geostrategie în Europa secolului XX, Editura RAO, Bucureşti,
2001, p. 113.
10 Bertrand Badie, L’Etat-nation, un acteur parmi d’autres ?, în
http://www.diplomatie.gouv.fr/fr/france_829/label-france_5343/les-themes_5497/scienceshumaines_13695/histoire-science-politique-relations-internationales_14467/etat-nation-un-acteurparmi-autres-entretien-avec-bertrand-badie-no-38-1999_37389.html.
258