STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

NRF este văzută ca o forţă de reacţie rapidă capabilă să se desfăşoare între 5 şi
30 de zile, capabilă să se susţină timp de 30 zile. Fiecare NRF este gândită a fi o
grupare de arme combinate cu dotări cuprinzând o forţă terestră de mărimea une
brigăzi, mijloace aeriene şi capacităţi de comandă ş control de sprijin pentru până la
200 ieşiri pe zi, plus includerea unei forţe maritime. Pentru a fi desfăşurabile, aceste
forţe trebuie să fie expediţionare, cerinţă soluţionabilă prin schimbare tehnologică
sub forma airlift-ului şi a inovării componentei umane reprezentate prin soldaţi şi
aviatori capabili să se desfăşoare dincolo de frontierele naţionale.
Eficacitatea NRF constituită drept grupare de arme integrate este dependentă de
inovare tehnologică pentru a desfăşura sisteme de comandă şi control moderne ,
interoperabile. Totodată, pentru a se susţine, NRF va necesita dezvoltarea unor
capacităţi logistice eficace, robuste şi adaptabile, modernizări dependente, la rândul
lor, de inovări ale componentelor procesuale, organizatorice şi tehnologice 9 .
Pornind de la necesitatea dislocării eficiente în afara teritoriului Alianţei,
NATO a adoptat o serie de măsuri care să ofere certitudinea că Alianţa este echipată
corespunzător în vederea îndeplinirii întregului spectru al misiunilor militare
moderne. Aceste măsuri se referă la :
- o iniţiativă referitoare la capabilităţi, Angajamentul privind Capabilităţile de
la Praga, prin care aliaţii s-au obligat să facă îmbunătăţirile necesare în domenii de
importanţă deosebită cum ar fi transportul strategic aerian şi maritim, şi implică
dezvoltarea NRF, vârful de lance care permite Alianţei să răspundă rapid în cazul
producerii crizelor;
- flexibilizarea structurii militare de comandă a NATO, inclusiv prin crearea
Comandamentului Aliat pentru Operaţii, pentru a o face mai flexibilă şi uşor de
utilizat în situaţiile caracteristice secolului XXI, precum şi înfiinţarea
Departamentului pentru Operaţii la Cartierul General al NATO.
Începând din momentul în care NATO a lansat prima operaţie în sprijinul păcii
în Bosnia-Herţegovina, armatele aliaţilor au acţionat împreună cu forţele armate ale
ţărilor partenere contributoare cu trupe şi Alianţa a construit parteneriate de lucru cu
unele organizaţii internaţionale cum ar fi Uniunea Europeană, Organizaţia pentru
Securitate şi Cooperare în Europa şi Organizaţia Naţiunilor Unite. Până în prezent,
ţările partenere care contribuie cu trupe la operaţiile aliate sunt din Europa. Dar,
întrucât aria geografică a operaţiilor NATO se extinde, va fi din ce în ce mai
important să fie realizate parteneriate globale cu ţări care împărtăşesc aceleaşi
aspiraţii, cum ar fi Australia, Japonia, Noua Zeelandă şi Coreea de Sud. Într-adevăr,
aceasta a fost tema alocuţiunii secretarului general Jaap de Hoop Scheffer la
Conferinţa privind Politica de Securitate de la Munchen din februarie 2006. Este în
egală măsură important să fie dezvoltate şi formalizate relaţiile cu toţi actorii
internaţionali relevanţi, inclusiv cu organizaţii regionale, cum ar fi Uniunea
Africană 10 .
9 FRUNZETI, Teodor, şi colectiv, Raţionalizare şi eficienţă în acţiunea militară, Editura militară,
Bucureşti, 2009, p. 352.
10 Revista NATO nr.1/2006.
251