STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

BALANŢA PUTERII ÎN EUROPA – SECOLELE XVI-XX
Dr. Mihai VELEA ∗
Planul de cercetare
În cadrul teoriei relaţiilor de putere, ideea contrabalansării influenţelor
executate de state mai mult sau mai puţin potente îşi va face loc tot mai mult în
analizele specialiştilor. Orice demers ştiinţific în acest sens se bazează, în primul
rând, pe o bogată experienţă şi documentaţie venită din istorie. Cu cât evenimentele
analizate sunt mai îndepărtate în timp, cu atât iese mai mult în evidenţă
contrabalansarea în relaţiile dintre puteri, în plan zonal, continental sau mondial.
O mare parte dintre analizele în domeniu se concentrează pe războaiele
importante şi pe întrebarea dacă statele se contrabalansează faţă de cel mai puternic şi
mai ameninţător stat sau se aliază cu acesta. 1 Problema metodologică aici nu este
numai faptul că analizeze se limitează la un singur caz sau la un număr redus de
cazuri. Toate analizeze de contrabalansare de după războaie nu ar rezolva problema,
deoarece concentrarea doar asupra acestora şi evaluarea întinderii contrabalansării în
cadrul lor ridică o serioasă problemă de endogenetică. Este, de asemenea, necesar să
privim războaiele care au fost evitate şi să ne întrebăm dacă absenţa războiului s-ar
putea datora anticipării contrabalansării de către potenţialul agresor. Contrabalansarea
poate avea un impact cauzal, chiar dacă este „în afara căii echilibrului” şi neobservată
(Levy, 2002 b). 2
Examinarea perioadelor de non-război, precum si de război, poate duce la
deducţii evidente. Probabil, posibilii agresori sunt mai predispuşi să declanşeze
războiul atunci când anticipează că potenţialii adversari nu vor contrabalansa, aşa că,
dacă privim doar războaiele, observăm că, într-o măsură considerabilă, a intervenit
non-contrabalansarea sau o subestimare a impactului cauzal al contrabalansării.
Aceasta este o formă de a selecta o variabilă dependentă. Acest lucru este nepotrivit,
dacă ţinem cont de legătura cauzală logică ,,dacă ..., atunci’’ a declaraţiei
contrabalansării: dacă există concentraţii extreme de putere, contrabalansarea va
interveni. Implicaţia acestui lucru este faptul că, acele concentraţii extreme de putere
sunt o condiţie suficientă pentru contrabalansare, iar acest lucru face imperativă
∗ Colonel (r.) profesor universitar, Colegiul Naţional de Apărare
1 Vezi eseurile din cadrul simpozionului APSR despre balansare din 1997, in Vasquez si Elman
(2002).
2 Aceasta este prima cale spre rezultatele contrabalansării, amintite mai sus: anticiparea
contrabalansării duce la absenţa dorinţei de dominare. În timp ce studiul contrabalansării
neobservate implică o problemă serioasă de identificare de cazuri de populaţii cu privire la care
vrem să generalizăm şi din care vrem să luăm exemple, puteam identifica puţine cazuri ilustrative
pentru scopurile noastre şi pentru o examinare mai intensivă. Un exemplu este eşecul Rusiei de a
juca un rol mai insistent în criza turcească de la sfârşitul anilor 1820 si 1830 din cauza temerii de a
nu provoca o coaliţie de contrabalansare (Rendall, 2000, 2002). Altul este rezerva Uniunii Sovietice
în timpul Războiului Rece (Gaddis, 1998).
378