STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Efecte perverse s-au manifestat şi în domeniul programelor de înzestrare cu
tehnică militară şi armament, şi în domeniul reorganizării. Unele dintre aceste efecte
„perverse” au fost stopate, altele nu.
După 1990, s-au produs cele mai importante fluxuri şi interconexiuni globale.
Impactul căderii comunismului şi destrămării URSS-ului, precum şi al evenimentelor
care au urmat, a fost suficient de important încât să putem aprecia toţi aceşti 18-19 ani
drept o etapă istorică distinctă deglobalizare.
Unitatea politicii de bază a lumii este statul-naţiune teritorial, care azi formează
un mozaic geopolitic şi geostrategic. Pentru ceea ce înseamnă acest monstruos proces
de globalizare, este greu de presupus că există vreun stat în măsură să gestioneze
eficient tot acest proces. Efectele „perverse” scăpate de sub control au tendinţa de
acţiune şi dezvoltare în lanţ. Decidenţilor le revine o sarcină extrem de dificilă în
depistarea şi rezolvarea lor.
5. Globalizarea şi tendinţa de „privatizare” a armatelor naţionale
Fără îndoială, aşa-zisa „revoluţie în domeniul militar” este un efect al
fenomenului globalizării. De fapt, credem că „revoluţia” la care ne referim mai sus nu
poate fi altceva decât totalitatea eforturilor făcute de decidenţii politico-militari de a
adapta instrumentul militar naţional la cerinţele noului statut de ţară membră a
Alianţei Nord Atlantice şi a Uniunii Europene. De la începutul anilor `90 s-a tot vorbit
de procesul de „transformare”, de „reforma organismului militar”, de „noul model de
apărare”, de „profesionalizarea forţelor armate”, iar în ultimul timp se vehiculează tot
mai des sintagma „privatizarea armatelor naţionale”; dacă primele patru procese sunt
bine conceptualizate, iar gradul lor de materializare este vizibil în procente diferite,
ultimul pare forţat şi merită să insistăm puţin asupra lui.
În legătură cu acest subiect au fost publicate o mulţime de studii, articole şi alte
materiale, toate având ca punct de sprijin în argumentare apariţia Societăţilor Militare
Private sau a Societăţilor de Securitate Private, inclusiv cadrul normativ după care se
conduc şi funcţionează aceste SMP-uri.
Apariţia termenilor la care facem referire mai sus a fost determinată de
rapiditatea cu care s-a produs şi funcţionează, în regim de extensie, externalizarea aşaziselor
„servicii de periferie”, cum sunt logistica, procesul de formare, de pregătire şi
instruire, mentenenţa ş.a.
Toată această încercare de „separaţie” între zonele operaţionale şi cele de
„susţinere” a fost determinată, în general, de excedentul de personal şi de materialele
cu care armatele naţionale s-au trezit că le prisoseau la sfârşitul Războiului Rece.
Dispariţia unei ameninţări majore care să reclame punerea unei întregi naţiuni
pe picior de război a condus la reducerea drastică a bugetelor militare naţionale, mai
ales în ţările care au aparţinut fostului „lagăr socialist”, dar şi la redesenarea
formatului forţelor armate. Faptul că state puternice precum SUA, Marea Britanie şi
altele apelează la serviciile societăţilor militare private demonstrează că, în cazul lor,
statul nu mai are interes şi nici nu mai poate să desfăşoare forţe militare ofensive peste
tot şi împotriva tuturor şi este dispus să cedeze o parte din dreptul său de folosire
legitimă a forţei militare unor firme private care au ca domeniu de activitate
asigurarea (logistică, de mentenanţă, de întreţinere tehnică) şi securitatea (în Franţa,
325