STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Aceste proceduri au dus la identificarea a 223 de alianţe, deşi acest număr se
poate modifica în funcţie de cei care au intrat în alianţă mai târziu şi în funcţie de
reînnoirile acestor alianţe, pe care le-am tratat după caz. Nu toate aceste aliante au
relevanta directa pentru acest studiu, pentru ca ipotezele noastre presupun
concentrarea asupra aliantelor care sunt orientate in mod explicit împotriva puterii
militare cele mai puternice 23 . Acest lucru face să ne mai rămână 84 de alianţe.
Fiindcă există în mod sigur erori în date, vrem să subliniem faptul că am
restrâns definiţia contrabalansării prin referire la ea numai în legătură cu alianţele şi,
mai mult de-atât, în legătura cu tratatele scrise de formare a alianţelor, specificând că
ţinta este cel mai puternic stat din sistem, astfel încât cele mai multe dintre
problemele din date se opun confirmării ipotezelor contrabalansării, în cazul
sistemului european.
Analiza datelor
Începem prin luarea în considerare a două idei generale din literatură despre
contrabalansare, idei care ne aşteptăm să se bucure de un minim de sprijin: faptul că
marile puteri tind să se contrabalanseze împotriva celui mai puternic stat din sistem,
indiferent de magnitudinea superiorităţii sale; marile puteri tind să contrabalanseze
împotriva celui mai puternic stat din sistem dacă acesta îşi măreşte semnificativ
puterea militară (definită aici ca o creştere de 10% faţă de ultima perioadă). Suntem
sceptici cu privire la aceste afirmaţii şi am formulat ipotezele 1 si 2 să demonstrăm că
nu există două tipare stabilite de aceste idei anterioare.
Informaţia relevantă pentru ideea contrabalansării împotriva statului cel mai
puternic, indiferent de magnitudinea avantajului său, poate fi găsită în puţine cazuri,
în dreapta tabelului 2 sau 3 24 . Alianţe ale marilor puteri s-au format împotriva statului
cel mai puternic în doar 202 cazuri, dintr-un total de 451 de ocazii posibile, cam în
45% din situaţii, în contrast cu 209 cazuri de răspuns fără o alianţă (55%). Acest
lucru vine în sprijinul ideii că ipoteza 1 nu furnizează un tipar valabil de
contrabalansare împotriva oricărui stat cel mai puternic.
1495-1999
Schimbarea capabilităţii
sub 10%
Schimbarea capabilităţii
de 10% sau mai mult
Nu există răspuns de
alianţă
151
(0,570) ocazii
98
(0,527) ocazii
Răspuns de alianţă 114
(0,430) ocazii
88
(0,473) ocazii
N = 451
(Total)
265
(1,000)
186
(1,000)
Tabel 2- Schimbarea capabilităţii şi răspunsul alianţelor împotriva puterii dominante
23 Am exclus alianţele în care nu era clar dacă erau îndreptate asupra cuiva sau care era scopul lor.
24 Aceste frecvenţe marginale reprezintă suma (în coloane) a răspunsurilor (sau non-răspunsurilor)
faţă de schimbarea capabilităţii sub 10% sau peste 10%, care echivalează cu răspunsurile faţă de
statul cel mai puternic, indiferent de rata sa de schimbare a puterii. Aceeaşi logică se aplică şi
frecvenţelor marginale din tabelul 3.
388