STABILITATE ŞI SECURITATE REGIONALĂ

Federaţiei Ruse în România. Excelenţa sa afirma că tonalitatea celor publicate de
presa română arată că pe undeva la Bucureşti şi nu numai, nu se înţelege deocamdată
cine poartă răspunderea pentru izbucnirea agresiunii din Caucazul de Sud, pentru
numeroasele victime din rândul populaţiei, distrugerea oraşelor şi satelor. În
accepţiunea domului ambasador, trupele ruseşti s-au aflat în Oseţia de Sud absolut
legal în baza Acordului de la Dagomîs din 1992, susţinut în totalitate de partea
georgiană. Folosirea forţei de către trupele noastre de menţinere a păcii, de asemenea
a fost legitimă şi a fost un răspuns la atacul armat din partea georgiană asupra
populaţiei din ţările participante la acordurile menţionate, inclusiv asupra cetăţenilor
ruşi şi a soldaţilor din trupele noastre de menţinere a păcii. Dreptul la autoapărare
armată este stipulat în art.51 al Statutului ONU. Alexander Churilin susţine în
continuare, că este penibil şi pentru unii proaspeţi comentatori ai istoriei europene
care încearcă să compare evenimentele care au avut loc în urmă cu 40 de ani la Praga
cu riposta împotriva aventurii de la Ţhinvali. Preşedintele ceh V.Klaus respinge pe
bună dreptate o asemenea comparaţie: «Cehoslovacia nu a ocupat Rusia
transcarpatică, iar intervenţia trupelor nu a fost o replică la invazia noastră». Totuşi, în
încercările de a găsi un numitor comun pentru nişte evenimente atât de diferite, este
evident că se urmăreşte rusofobia execrabilă, complet nepotrivită pentru soluţionarea
actualelor probleme mondiale şi euro-atlantice.
Concluzii
Diviziunile occidentale, care îşi au originea în diferenţele dintre culturile politice
şi strategice în Europa şi SUA, continuă să împiedice naşterea unei strategii atlantice
în zona extinsă a Mării Negre, cu excepţia unui ocean de propuneri şi studii pe acesta
temă. Rusia exploatează cu succes un asemenea vid, în special într-o perioadă a
oboselii SUA în Orientul Mijlociu şi Afganistan. La nivel regional, dorinţa lui
Saakaşhvili de a intra în NATO şi UE se va menţine, dar Tbilisi probabil se aştepta la
mai mult sprijin. Totuşi Saakaşhvili se bucură de un consens puternic în interior, şi
este puţin probabil să-şi schimbe atitudinea fermă în Oseţia de sud. Ca rezultat,
regiunile separatiste ale Georgiei vor rămâne foarte instabile, chiar dacă politica
internă a Georgiei pare să fi intrat într-o perioadă de relativă stabilitate. Factorii de
decizie internaţionali vor trebui să considere riscurile politice în Georgia dintr-un
punct de vedere geopolitic, mai curând decât politico-economic: conflictele cu
rădăcini adânci în care sunt implicate minorităţi etnice şi puteri externe, vor rămâne o
ameninţare pentru stabilitatea acestei ţări în viitorul apropiat.
Conflictul ruso-georgian a conturat o Europa divizată în special în ceea ce priveşte
întrebarea cum să gestionăm relaţia cu o astfel de Rusie: pe de o parte, avem
statele din Europa Centrală şi de Est şi statele nordice, iar, de cealaltă parte, avem
Europa continentală condusă de Franţa şi Germania. Această politică de buna
vecinătate ar trebui mult mai bine implementată prin : noi acorduri de asociere, care
să includă acorduri de liber schimb consolidate şi globale pentru ţările care sunt
dispuse şi pregătite să îşi asume angajamentele pe care le presupune un astfel de acord
cu UE40; programe cuprinzătoare finanţate de UE, în vederea îmbunătăţirii capacităţii
40 http://ec.europa.eu/world/enp/partners/enp_georgia_en.htm
277