Folclor. Notiuni generale de folclor si poetica populara

5. CATEGORIILE FOLCLORULUI LITERAR 81a) grija pentru ca despãrþirea, trecerea ºi integrarea în lumea de dincolosã fie perfecte ºi definitive, pentru a evita reîntoarceri, în afarafirii, ale defunctului în lumea viilor (strigoi, moroi);b) sentimentul cã între defunct ºi cei vii pot fi restabilite legãturi„fireºti”.Credinþa ºi miturile generate de acest sentiment s-au constituit, launele popoare primitive, într-un adevãrat cult al morþilor, apoi al strãmo-ºilor, cu prelungiri în culturile folclorice de mai târziu.În ceremonialul de înmormântare, accentul va fi pus deci pe secvenþelecare marcheazã marea despãrþire ºi pregãtesc marea trecere. Semnificaþiaºi rostul acestor secvenþe sunt polivalente: ele trebuie sã asigureperfecta despãrþire ºi trecere; în acelaºi timp trebuie sã serveascã refacereaechilibrului moral ºi social al familiei ºi colectivitãþii mai largi. Elesunt destinate totodatã ameliorãrii durerii tragice determinate de con-ºtiinþa ireversibilului. Din acest motiv moartea este conceputã, imaginar,ca o lungã cãlãtorie, marcatã ºi pe plan ceremonial.Toate aceste semnificaþii, reinterpretate în termenii gândirii mitice,dominã poezia ceremonialului funebru.Cântecele ceremoniale de înmormântare se grupeazã, de fapt, îndouã serii paralele.Prima serie are un caracter general, fiind alcãtuitã, în principal, dincântecul zorilor, interpretat la casa mortului în zorii celor douã zile dintremoarte ºi înmormântare, cântecul de rãmas bun, cântecul mare, încare defunctului i se dau sfaturi pentru marea lui cãlãtorie, cântecul depetrecut, interpretat în timpul cortegiului de înmormântare, ºi un cântecîn care defunctului i se dau sfaturi asupra felului în care trebuie „ziditã”locuinþa de veci.A doua serie este reprezentatã de cântece „ale bradului.”În regiunile de munte ale Olteniei, în unele pãrþi din Banat ºi însudul Ardealului, mai cu seamã în Hunedoara, existã ºi astãzi obiceiul cala cãpãtâiul celor morþi de tineri, sã se punã un brad.O ceatã de flãcãi, de obicei ºapte sau nouã, plecau la pãdure pentrua tãia bradul. Se tãia un brad tânãr, lung de patru pânã la cinci metri, careera curãþat de crãci pânã aproape de vârf, unde i se lãsa doar o micãcoroanã. Flãcãii luau bradul pe umãr ºi porneau cu el spre sat. La sosireaîn sat un grup de femei îi întâmpinau cu cântecul bradului.La casa mortului bradul era împodobit cu flori, panglici ºi clopoþei.Astfel împodobit, bradul era aºezat lângã casã pânã în ziua înmormântãrii.În convoiul de înmormântare bradul era purtat de doi flãcãi ºi însoþit