Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Dar persoana din oglindă era paralizată şi prea tîmpită ca să facă vreo mişcare.
Apoi m-am gîndit că poate ar trebui să vărs puţin sînge, ca să exersez, aşa că m-am aşezat pe
marginea căzii şi mi-am pus glezna dreaptă peste genunchiul stîng. Apoi mi-am ridicat mîna dreaptă,
care ţinea lama, şi-am lăsat-o să cadă cu propria ei greutate, ca o ghilotină, pe gamba piciorului.
N-am simţit nimic. Apoi am simţit un fior scurt, adînc, şi un tiv roşu aprins s-a umflat pe buzele
tăieturii. Sîngele s-a adunat întunecat, ca un fruct, şi s-a prelins în jos pe gleznă, în căuşul pantofului
meu din piele neagră lăcuită.
M-am gîndit atunci să intru în cadă, dar mi-am dat seama că pierdusem vremea şi se dusese
jumătatea cea mai potrivită a dimineţii şi că probabil mama avea să vină acasă şi să mă găsească înainte
să termin.
Aşa că mi-am bandajat tăietura, mi-am adunat lamele Gillette şi-am prins autobuzul de Boston de la
unsprezece jumate.
— Îmi pare rău, drăguţă, nu-i nici un metrou pînă la închisoarea Deer Island, e pe o insulă.
— Nu, nu e pe o insulă, era pe o insulă, dar au umplut apa cu pămînt şi acum e legată de ţărm.
— Nu-i nici un metrou.
— Trebuie să ajung acolo.
— Ei, se uită la mine de după gratii grăsanul de la casa de bilete, nu plînge! Pe cine ai acolo,
dulceaţă, vreo rudă?
Oamenii se împingeau şi se izbeau de mine în întunericul luminat artificial, grăbindu-se după
metrourile care intrau şi ieşeau huruind din tunelurile intestine de sub Scollay Square. Am simţit cum
îmi ţîşnesc lacrimile din robinetele dereglate ale ochilor.
— Pe tata.
Grăsanul consultă un tabel de pe peretele cabinei.
— Uite cum faci, spuse el. Iei un metrou de la linia aia de colo şi te dai jos la Orient Heights şi apoi
te urci într-un autobuz pe care scrie The Point.
Se uită la mine radios.
— O să te lase drept în faţa porţii închisorii.
— Hei!
Un tînăr în uniformă albastră îmi făcea cu mîna din baracă.
I-am făcut şi eu cu mîna şi mi-am văzut de drum.
— Hei!
M-am oprit şi m-am îndreptat agale spre baraca paznicului, care stătea cocoţată ca o sufragerie
circulară pe întinderea pustie de nisip.
— Hei, n-ai voie să mergi mai departe! Încolo e proprietatea închisorii, accesul e interzis.