Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

M-am hotărît să dau naibii toată bursa de merit şi specializarea şi să devin o absolventă obişnuită de
engleză. M-am dus să văd care sînt cerinţele pentru un absolvent obişnuit de engleză la colegiul meu.
Erau o grămadă de cerinţe şi eu nu îndeplineam nici jumătate. Una dintre cerinţe era un curs despre
secolul al optsprezecelea. Uram însăşi ideea de secol al optsprezecelea, cu toţi bărbaţii ăia spilcuiţi care
scriau distihuri dense, rimate, şi care erau aşa de obsedaţi de raţiune. Aşa că trecusem peste el. La
programele de merit te lasă să faci aşa ceva. Eşti mult mai liber. Eu fusesem aşa de liberă, că-mi
petrecusem majoritatea timpului cu Dylan Thomas.
O prietenă de-a mea, tot la merit, reuşise să nu citească nici un cuvînt din Shakespeare, dar era o
adevărată expertă în cele Patru cvartete 2 .
Mi-am dat seama cît ar fi fost de imposibil şi de stînjenitor pentru mine să trec de la programul meu
liber la un program mai strict. Aşa că m-am uitat la cerinţele pentru absolvenţii de engleză de la colegiul
din oraş, la care preda mama mea.
Erau şi mai grele.
Trebuia să ştii engleza veche şi istoria limbii engleze şi o selecţie reprezentativă din tot ce se
scrisese de la Beowulf încoace.
Acest lucru m-a surprins. Întotdeauna privisem de sus colegiul mamei mele, care era mixt şi plin de
oameni care nu reuşiseră să obţină burse la marile facultăţi din est.
Acum îmi dădeam seama că persoana cea mai tîmpită de la colegiul mamei mele ştia mai multe
decît mine. Mi-am dat seama că nu m-ar fi lăsat nici să intru pe uşă, darmite să-mi dea o bursă
substanţială, cum era cea pe care o aveam la propria mea facultate.
M-am gîndit că ar trebui să mă duc să lucrez un an şi să mă gîndesc ca lumea. Poate că reuşeam să
studiez secolul al optsprezecelea pe ascuns.
Dar, cum nu ştiam stenografie, ce puteam să fac?
Puteam fi chelneriţă sau dactilografă.
Dar nu suportam ideea de a fi nici una, nici alta.
— Zici că mai vrei somnifere?
— Da.
— Dar cele pe care ţi le-am dat săptămîna trecută sînt foarte puternice.
— Nu mai au nici un efect.
Ochii mari, negri, ai Teresei mă priveau gînditori. Auzeam vocile celor trei copii ai ei din grădina
de sub geamul sălii de consultaţii. Mătuşa mea Libby se căsătorise cu un italian, iar Teresa era cumnata
mătuşii mele şi medicul nostru de familie.
Îmi plăcea Teresa. Avea un aer blînd, intuitiv.
Mă gîndeam că probabil pentru că era italiancă.
Urmă o scurtă pauză.