Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

propriului său fiu, pentru că părerea lui era că orice boală este boala voinţei. Domnul Willard nu fusese
bolnav nici o zi în viaţa lui.
M-am aşezat pe patul lui Buddy. Pur şi simplu nu aveam unde altundeva să mă aşez.
Buddy cotrobăi prin hîrtiile lui cu un aer profesionist. Apoi îmi întinse o revistă subţire, gri.
— Uită-te la pagina unsprezece.
Revista era tipărită undeva în Maine şi era plină de poezii matriţate şi de paragrafe descriptive,
separate unul de altul printr-un asterisc. La pagina unsprezece am dat de o poezie intitulată „Amurg în
Florida“. Am parcurs imagine după imagine cu lumini de pepene şi palmieri verzi ca o broască ţestoasă
şi scoici canelate ca nişte fragmente de temple greceşti.
— Nu-i rea.
Mi se părea îngrozitoare.
— Cine-a scris-o? m-a întrebat Buddy cu un surîs ciudat, nerod.
Ochii îmi alunecară spre numele tipărit jos, în colţul din dreapta al paginii: B.S. Willard.
— Nu ştiu.
Apoi am spus:
— Normal că ştiu, Buddy. Tu ai scris-o.
Buddy s-a tras spre mine.
Eu m-am tras înapoi. Am foarte puţine cunoştinţe despre TBC, dar îmi părea o boală extrem de
sinistră, cum îşi ducea ea traiul aşa, invizibilă. Mă gîndeam că Buddy ar putea foarte bine să şadă în
propria lui aură ucigaşă de microbi de TBC.
— Nu te teme, a rîs Buddy. Nu sînt pozitiv.
— Pozitiv?
— Nu poţi să iei nimic.
Buddy se opri ca să-şi tragă sufletul, aşa cum faci atunci cînd urci un deal foarte abrupt.
— Vreau să te întreb ceva.
Avea un obicei nou şi derutant de a mă sfredeli cu privirea, de parcă şi-ar fi pus în gînd să-mi
perforeze capul, ca să poată analiza mai bine ce se petrecea înăuntru.
— Mă gîndisem să te întreb într-o scrisoare.
Am avut viziunea trecătoare a unui plic albastru deschis, cu blazonul de la Yale pe clapeta din
spate.
— Dar apoi m-am hotărît că ar fi mai bine să aştept pînă cînd vii aici, ca să te întreb personal.
Făcu o pauză.
— Ei, nu vrei să ştii care-i întrebarea?
— Care? am spus cu o voce slabă, neconvingătoare.
Buddy se aşeză lîngă mine. Îmi cuprinse mijlocul cu un braţ şi-mi dădu la o parte o şuviţă de păr de
pe ureche. Eu nu m-am mişcat. Apoi l-am auzit şoptind: