Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

puteam fi virgină. Am zîmbit în întuneric. Simţeam că fac parte dintr-o mare tradiţie.
Pe furiş, am aplicat o parte nouă de prosop alb pe rană, gîndindu-mă că, de îndată ce sîngerarea se
va opri, aveam să iau ultimul tramvai înapoi spre azil. Voiam să-mi savurez noua condiţie în perfectă
linişte. Dar cînd am luat prosopul, era negru şi picura.
— Cred că… mai bine mă duc acasă, am spus cu glas stins.
— În nici un caz aşa repede.
— Ba da, mai bine mă duc.
L-am întrebat pe Irwin dacă pot să-i împrumut prosopul şi l-am strîns între coapse ca pe un bandaj.
Apoi mi-am tras pe mine hainele transpirate. Irwin s-a oferit să mă ducă pînă acasă cu maşina, dar nu
vedeam cum puteam să-l las să mă ducă la azil, aşa că am cotrobăit în poşetă după adresa lui Joan. Irwin
ştia strada şi s-a dus afară ca să pornească maşina. Eram prea îngrijorată ca să-i spun că încă mai
sîngeram. Tot speram, cu fiecare minut, că se va opri.
Dar în timp ce Irwin mă ducea pe străzile pustii, pline de nămeţi, simţeam cum scurgerea caldă
trece prin digul prosopului şi al fustei, pînă pe scaunul maşinii.
Cînd am încetinit, trecînd pe lîngă o casă luminată după alta, m-am gîndit ce bine era că nu-mi
lepădasem virginitatea cînd stăteam la colegiu sau acasă, unde o astfel de tăinuire ar fi fost imposibilă.
Joan deschise uşa cu o mutră mirată şi bucuroasă. Irwin îmi sărută mîna şi îi spuse lui Joan să aibă
grijă de mine.
Am închis uşa şi m-am sprijinit de ea, simţind cum sîngele mi se scurge din obraji într-un singur jet
spectaculos.
— Ei, Esther, spuse Joan, ce naiba s-a întîmplat?
Mă întrebam cînd va observa Joan sîngele care mi se prelingea în jos pe picioare, picurînd lipicios
în fiecare pantof de piele neagră lăcuită. Mă gîndeam că aş fi putut să mor de la o rană de glonţ şi Joan
tot s-ar fi uitat prin mine cu ochii ei goi, aşteptînd să-i cer o cafea sau un sandviş.
— Asistenta aia e pe-aici?
— Nu, e de serviciu în noaptea asta, la Caplan…
— Bun.
Am făcut o grimasă de durere cînd un nou torent de sînge şi-a dat drumul prin tamponul îmbibat,
începîndu-şi drumul anevoios spre pantofi.
— Adică… rău.
— Arăţi ciudat, spuse Joan.
— Ai face bine să chemi un doctor.
— De ce?
— Repede.
— Dar…
Încă nu observase nimic.