17.06.2023 Views

Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Create successful ePaper yourself

Turn your PDF publications into a flip-book with our unique Google optimized e-Paper software.

Nouăsprezece

— AM SĂ MĂ FAC PSIHIATRU!

Joan vorbea cu entuziasmul ei gutural, ca de obicei. Beam amîndouă cidru de mere în salonul din

Belsize.

— Mm, am spus eu sec, ce drăguţ.

— Am avut o discuţie lungă cu doctoriţa Quinn şi crede că e foarte posibil.

Doctoriţa Quinn era psihiatra lui Joan – o femeie nemăritată, ageră şi perspicace. De multe ori mă

gîndeam că dacă aş fi fost repartizată doctoriţei Quinn, aş fi fost şi acum în Caplan sau, mai probabil, în

Wymark. Doctoriţa Quinn avea o însuşire abstractă, care o atrăgea pe Joan, dar care mie îmi făcea

pielea de găină.

Joan îi dădea înainte despre euri şi identităţi şi gîndurile mele fugiră în altă parte, la pachetul

maroniu, nedesfăcut, din sertarul de jos. Eu nu vorbeam niciodată despre euri şi identităţi cu doctoriţa

Nolan. De fapt, nici nu prea ştiu despre ce vorbeam.

— …şi-acum o să trăiesc afară.

M-am întors pe frecvenţa lui Joan.

— Unde? am întrebat, încercînd să-mi ascund invidia.

Doctoriţa Nolan îmi spusese că aveau să mă primească înapoi la colegiu pentru cel de-al doilea

semestru, cu recomandarea ei şi cu bursa de la Philomena Guinea, dar cum doctorii se pronunţaseră

împotriva şederii mele cu mama pînă atunci, urma să stau la azil pînă cînd începea semestrul de iarnă.

Cu toate acestea, mi se părea nedrept ca Joan să iasă înaintea mea.

— Unde? am insistat. Nu te lasă să stai singură, nu-i aşa?

Lui Joan i se dăduse din nou voie să iasă în oraş de-abia în acea săptămînă.

— A, nu, normal că nu. O să stau în Cambridge cu o asistentă, sora Kennedy. Colega ei de cameră

s-a măritat şi ea are nevoie de cineva cu care să împartă chiria.

— Noroc.

Am ridicat paharul de cidru şi am ciocnit. În ciuda rezervelor mele profunde, mă gîndeam că o voi

preţui întotdeauna pe Joan. Parcă fusesem aduse laolaltă de nişte împrejurări copleşitoare, ca un război

sau o ciumă, şi împărţeam o lume numai a noastră.

— Cînd pleci?

— Pe întîi.

— Bravo.

Joan deveni nostalgică.

— O să vii pe la mine, nu-i aşa, Esther?

— Normal.

Dar mă gîndeam „Nu prea cred“.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!