Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Camera s-a dezvăluit privirii, albastră, şi m-am întrebat unde dispăruse noaptea. Mama se
transformă dintr-un buştean ceţos într-o femeie adormită, între două vîrste, cu gura întredeschisă, din
care se deşira un sforăit. Zgomotul ăsta porcesc mă enerva şi pentru o vreme mi s-a părut că singura
cale de a-l opri era să iau coloana de piele şi muşchi din care ieşea şi s-o răsucesc între mîini pînă
amuţea.
M-am prefăcut că dorm pînă cînd mama a plecat la şcoală, dar nici pleoapele nu reuşeau să închidă
afară lumina. Îşi atîrnau perdeaua crudă, roşie, de vene micuţe în faţa mea, ca o rană. M-am strecurat
între saltea şi somiera căptuşită şi-am lăsat salteaua să cadă deasupra mea ca o piatră de mormînt. Locul
era întunecos şi sigur, dar salteaua nu era suficient de grea.
Trebuia să fie cam cu o tonă mai grea ca să mă facă să dorm.
riverrun, past Eve and Adam’s, from swerve of shore to bend of bay, brings us by a commodius vicus of recirculation back to
Howth Castle and Environs… 1
Cartea groasă mă împungea neplăcut în stomac.
riverrun, past Eve and Adam’s…
Mă gîndeam că litera mică de la început putea să însemne că nimic nu începea vreodată de-a
binelea, cu majusculă, ci doar curgea mai departe din ceea ce fusese mai înainte. Eve and Adam’s era
Adam şi Eva, bineînţeles, dar probabil că mai însemna şi altceva.
Poate că era un bar din Dublin.
Ochii mi se scufundară prin supa alfabet de litere pînă la cuvîntul lung de la mijlocul paginii.
bababadalgharaghtakamminarronnkon
nbronntonnerronntuonnthunntrovarrho
usnawnkawntoohoohoordenenthurnuk!
Am numărat literele. Erau exact o sută. Mi se părea că e un lucru important.
De ce să fie o sută de litere?
Şovăind, am încercat să spun cuvîntul cu voce tare.
Suna ca un obiect greu de lemn căzînd pe scări pînă jos, tronc, tronc, tronc, treaptă după treaptă.
Ridicînd cartea, am frunzărit-o încet în dreptul ochilor. Cuvintele, vag familiare, dar contorsionate toate
anapoda, ca feţele într-o oglindă de bîlci, zburară pe lîngă mine fără să lase vreo urmă pe suprafaţa
lucioasă a creierului meu.
M-am uitat chiorîş la pagină.
Literelor le crescură mustăţi şi coarne de berbec. Le-am privit separîndu-se unele de altele şi
zgîlţîindu-se prosteşte în sus şi-n jos. Apoi se asociară în forme fantastice, imposibil de tradus, ca araba
şi chineza.
M-am hotărît să dau naibii lucrarea de licenţă.