Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Camera lui Constantin avea balcon şi de pe balcon se vedea rîul şi auzeam sirenele remorcherelor
jos, în întuneric. Eram mişcată şi fragedă şi foarte sigură pe ceea ce aveam să fac.
Ştiam că puteam să fac un copil, dar gîndul acesta atîrna hăt departe, estompat şi tulbure, şi nu mă
deranja în nici un fel. Nu era nici o cale sută la sută sigură să nu faci un copil, scria într-un articol pe
care mama mea îl tăiase din Reader’s Digest şi mi-l trimisese la facultate. Articolul acesta era scris de o
avocată măritată şi cu copii şi se chema „În apărarea castităţii“.
În el apăreau toate motivele pentru care o fată nu trebuia să se culce cu nimeni în afară de soţul ei şi
asta numai după ce se căsătoreau.
Ideea principală a articolului era că lumea unui bărbat e diferită de lumea unei femei şi că emoţiile
unui bărbat sînt diferite de emoţiile unei femei şi numai căsătoria poate apropia cum trebuie cele două
lumi şi cele două seturi de sentimente. Mama spunea că ăsta era un lucru pe care o fată nu-l afla decît
atunci cînd era prea tîrziu, aşa că trebuia să asculte sfatul oamenilor care erau deja experţi, cum ar fi o
femeie măritată.
Avocata asta spunea că bărbaţii cei mai buni voiau să fie puri pentru soţiile lor şi, chiar dacă nu erau
puri, voiau să fie ei aceia care le învăţau pe soţiile lor despre sex. Bineînţeles că aveau să încerce să
convingă o fată să facă sex cu ei, spunîndu-i că se vor însura cu ea mai tîrziu, dar, imediat ce aceasta
ceda, îşi pierdeau orice urmă de respect pentru ea şi începeau să spună că, dacă a făcut asta cu ei, ar
face-o cu orice alt bărbat, şi ajungeau în cele din urmă să-i facă viaţa amară.
Femeia îşi încheia articolul spunînd că e mai bine să-ţi iei toate precauţiile cu putinţă şi, pe
deasupra, nu există nici o metodă sigură să nu te trezeşti cu un copil şi atunci chiar că dădeai de belea.
Acum, singurul lucru pe care mi se părea mie că nu-l ia în considerare acest articol era cum se simte
o fată.
Poate că era drăguţ să fii pură şi apoi să te măriţi cu un bărbat pur, dar ce te făceai dacă, dintr-odată,
după ce vă căsătoreaţi, el îţi mărturisea că nu e pur, aşa cum făcuse Buddy Willard? Nu suportam ideea
ca o femeie să aibă o singură viaţă pură, în timp ce bărbatul putea să aibă două vieţi, una pură şi alta nu.
În cele din urmă m-am hotărît că, dacă era aşa de greu să găsesc un bărbat puternic şi inteligent care
să mai fie pur la douăzeci şi unu de ani, aş putea să uit şi eu de hotărîrea de a fi pură şi să mă căsătoresc
cu cineva care nu era nici el pur. În felul acesta, atunci cînd începea să-mi facă viaţa amară, puteam să i-
o fac şi eu lui.
Cînd aveam nouăsprezece ani, puritatea era marea problemă.
În loc ca lumea să se împartă în catolici şi protestanţi sau în republicani şi democraţi sau în oameni
albi şi negri sau chiar în bărbaţi şi femei, eu vedeam lumea împărţită în oameni care se culcaseră cu
cineva şi oameni care nu se culcaseră cu nimeni şi asta părea singura diferenţă semnificativă între un om
şi altul.
Mă gîndeam că pentru mine va fi o schimbare spectaculoasă în ziua în care voi trece graniţa.
Mă gîndeam că senzaţia ar fi similară cu cea pe care aş avea-o dacă aş vizita Europa. Aş veni acasă