17.06.2023 Views

Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

You also want an ePaper? Increase the reach of your titles

YUMPU automatically turns print PDFs into web optimized ePapers that Google loves.

Cei doi parcă s-ar fi cunoscut de ani de zile. Doreen îşi pescuia fructele de pe fundul paharului cu o

linguriţă fusiformă de argint, iar Lenny grohăia de fiecare dată cînd ea îşi ducea linguriţa la gură şi,

făcînd pe căţelul, sărea să muşte şi să-nhaţe fructele din linguriţă. Doreen chicotea şi continua să

pescuiască fructele.

Începeam să cred că votca-i băutura mea, în sfîrşit. Nu semăna cu nimic la gust, dar mi se ducea

glonţ în stomac, ca sabia unui înghiţitor de săbii, şi asta mă făcea să mă simt puternică, asemeni unui

zeu.

— Eu m-am dus, spuse Frankie, ridicîndu-se.

Nu-l vedeam prea bine în întunericul ăla, dar îi auzeam pentru prima oară vocea ascuţită, idioată.

Nimeni nu-l băgă în seamă.

— Băi Lenny, îmi eşti dator cu ceva. Ţii minte, da? Îmi eşti dator cu ceva, Lenny.

Mi se părea aiurea ca Frankie să-i amintească lui Lenny, de faţă cu noi, că-i datora ceva, mai ales că

eram nişte străine, dar Frankie rămăsese locului şi-i dădea înainte cu datoria lui, pînă cînd Lenny băgă

mîna în buzunar şi scoase un teanc gros de bancnote verzi, din care trase una şi i-o întinse lui Frankie.

Cred că erau zece dolari.

— Ciocu’ mic şi valea!

Vreme de-o clipă am avut impresia că Lenny mi se adresa şi mie, pînă cînd am auzit-o pe Doreen

spunînd:

— Dacă nu vine şi Elly, nu vin.

Jos pălăria la felul cum îmi folosise numele fals.

— A, păi Elly vine! Nu-i aşa, Elly? mă întrebă Lenny, făcîndu-mi cu ochiul.

— Normal că vin, am răspuns.

Frankie se topise în noapte, aşa că m-am gîndit să mă ţin după Doreen. Voiam să văd cît mai mult

posibil.

Îmi plăcea să-i observ pe ceilalţi în situaţii critice. Dacă apărea ceva la care să mă uit, vreun

accident pe şosea sau vreo încăierare sau vreun bebeluş conservat într-un laborator, rămîneam pe loc şi

priveam atît de atent, încît nu-mi mai ieşea niciodată din minte.

Şi ştiu că în felul ăsta am aflat o grămadă de lucruri pe care altminteri nu le-aş fi aflat şi, chiar dacă

mă uimeau sau mă scîrbeau, nu mă trădam niciodată. Mă prefăceam că ştiu că aşa stau lucrurile mereu.

1. Cuplul Rosenberg, Julius şi Ethel – primii civili americani condamnaţi la moarte pentru spionaj (la New York, în anul 1957).

După numeroase recursuri şi după eşecul unui apel mondial la clemenţă, au fost executaţi.

2. Eroina romanului Pollyanna de Eleanor Porter, publicat în 1913. Prin extensie, numele trimite la o persoană de un optimism

debordant, care tinde să vadă binele pretutindeni.

3. Cape Cod, peninsulă din apropierea Bostonului.

4 Cocteil preparat cu whisky, bitter, zahăr şi coajă de lămîie, toate amestecate cu puţină apă minerală, servit cu gheaţă şi garnisit cu

fructe.

Hooray! Your file is uploaded and ready to be published.

Saved successfully!

Ooh no, something went wrong!