Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Cee era deşteaptă, aşa că mutra de mîrţoagă nu părea să conteze. Ştia să citească în cîteva limbi şi-i
cunoştea pe toţi scriitorii buni din breaslă.
Încercam să mi-o închipui pe Jay Cee fără costumul sobru de femeie de afaceri, fără pălăria oficială
şi în pat cu bărbatul ei gras, dar nu reuşeam. Întotdeauna întîmpinam dificultăţi cînd încercam să mi-i
închipui pe oameni în pat unii cu alţii.
Jay Cee voia să mă înveţe ceva. De fapt, toate femeile în vîrstă pe care le-am cunoscut au vrut să
mă înveţe cîte ceva, doar că, dintr-odată, aveam impresia că nu prea au ce să mă înveţe. Am potrivit
capacul pe maşina mea de scris şi l-am închis cu un clic.
Doreen rînji:
— Fată deşteaptă.
Se auzi o bătaie în uşă.
— Cine e?
Nu m-am obosit să mă ridic.
— Eu sînt, Betsy. Vii la petrecere?
— Cred că da.
Nici acum nu mă clintisem.
Pe Betsy o importaseră direct din Kansas, cu coada ei de cal, blondă şi săltăreaţă şi cu surîsul de
Miss Boboc. Îmi amintesc cum odată am fost chemate amîndouă în biroul unui producător de
televiziune cu barba rasă la sînge, îmbrăcat într-un costum dungat, care voia să ştie dacă aveam vreo
idee pe care ar fi putut s-o folosească într-o emisiune, şi Betsy s-a apucat să-i povestească despre
culturile de porumb din Kansas, cum că plantele sînt femele şi mascul. Se înfierbîntase aşa de tare
povestind despre rahatul ăla de porumb, că pînă şi producătorul avea lacrimi în ochi, atîta că, din păcate,
n-avea cum să folosească subiectul – aşa i-a spus.
Mai tîrziu, redactorul rubricii de frumuseţe a convins-o pe Betsy să se tundă şi i-a pus poza pe
copertă. Parcă o văd şi acum, zîmbindu-mi dintr-o reclamă cu „Nevasta lui P.Q. poartă numai haine
B.H. Wragge“.
Betsy mă invita mereu să fac fel de fel de chestii cu ea şi cu celelalte fete, de parcă ar fi încercat
cumva să mă salveze. Pe Doreen n-o invita niciodată. Cînd eram numai noi două, Doreen îi spunea
„ţărăncuţa Pollyanna“ 2 .
— Vrei să vii cu noi în taxi? mă întrebă Betsy prin uşă.
Doreen clătină din cap.
— E-n regulă, Betsy, i-am spus. Merg cu Doreen.
— Bine.
Am auzit-o prin uşă pe Betsy cum pleacă, tîrşîindu-şi picioarele.
— Mergem şi noi şi stăm cît avem chef, îmi spuse Doreen, strivind mucul de ţigară pe postamentul
veiozei mele de pe noptieră. După aceea ieşim în oraş. Chefurile astea de pe-aici îmi amintesc de