Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Patru
NU ŞTIU DE UNDE ŞI PÎNĂ UNDE mi-o fi zburat gîndul la reuşita mea eschivare de la chimie în
timp ce stăteam acolo, în biroul lui Jay Cee.
În tot timpul cît Jay Cee mi-a vorbit, l-am văzut pe domnul Manzi stînd în aer în spatele capului ei,
ca un obiect scos de un magician dintr-o pălărie, ţinînd în mîini micuţa bilă de lemn şi eprubeta care,
bolborosind, emanase un nor mare de fum gălbui, mirosind a ouă stricate, în acea zi dinaintea vacanţei
de Paşti, ceea ce le făcuse pe toate fetele şi pe domnul Manzi să rîdă.
Îmi părea rău de domnul Manzi. Îmi venea să mă duc la el în genunchi şi să-mi cer scuze că am fost
aşa o mincinoasă.
Jay Cee mi-a dat un teanc de manuscrise de nuvele şi mi-a vorbit mult mai amabil. Mi-am petrecut
restul dimineţii citind nuvelele şi bătînd la maşină ce credeam despre ele pe foile rozalii, de uz intern, pe
care le trimiteam apoi în biroul redactorului lui Betsy, pentru ca Betsy să le citească a doua zi. Jay Cee
mă întrerupea din cînd în cînd ca să-mi spună ceva util sau vreo bîrfă.
În ziua aceea Jay Cee se ducea să ia prînzul cu doi scriitori celebri, un domn şi o doamnă. Bărbatul
tocmai vînduse şase nuvele la New Yorker şi şase lui Jay Cee. Lucrul acesta m-a surprins, căci nu ştiam
ca revistele să cumpere nuvele în loturi de şase, şi eram şocată la gîndul sumei pe care probabil aveau s-
o aducă şase nuvele. Jay Cee spunea că trebuie să fie foarte atentă la acest prînz, pentru că şi doamna
era scriitoare de nuvele, dar nu publicase nici una în New Yorker, iar Jay Cee luase de la ea una singură
în decurs de cinci ani. Jay Cee trebuia să-i cînte în strună bărbatului mai celebru şi în acelaşi timp să
aibă grijă să nu o jignească pe doamna mai puţin celebră.
Cînd heruvimii de pe ceasul de perete al lui Jay Cee îşi fluturară aripile în sus şi-n jos şi-şi duseră la
buze goarnele aurite şi trîmbiţară douăsprezece note, una după alta, Jay Cee îmi spuse că am lucrat
suficient pentru ziua aceea şi să mă duc la prezentarea şi petrecerea de la Ladies’ Day şi la premiera de
film şi că urma să ne vedem a doua zi, dis-de-dimineaţă.
Apoi îşi trase un sacou peste bluza liliachie, îşi puse o pălărie cu imitaţii de flori de liliac pe cap, îşi
pudră nasul în treacăt şi-şi potrivi ochelarii groşi. Arăta groaznic, dar foarte înţeleaptă. La ieşirea din
birou, mă bătu pe umăr cu mîna îmbrăcată într-o mănuşă liliachie.
— Nu lăsa oraşul cel hain să te doboare.
Am stat tăcută în scaunul meu turnant preţ de cîteva minute şi m-am gîndit la Jay Cee. Am încercat
să-mi imaginez cum ar fi dacă eu aş fi Ee Gee, faimoasa redactoare, într-un birou plin de ghivece cu
ficuşi şi violete de Africa pe care secretara mea trebuie să le ude în fiecare dimineaţă. Îmi doream să am
o mamă ca Jay Cee. Atunci aş fi ştiut ce să fac.
Propria mea mamă nu-mi era de mare ajutor. Mama predase cursuri de stenodactilografie ca să ne
întreţină încă de cînd murise tata şi în sinea ei ura treaba asta şi-l ura şi pe el că murise şi nu lăsase nici
un ban, fiindcă nu avea încredere în agenţii de asigurări pe viaţă. Insista tot timpul să învăţ stenografie