Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

N-aveam nici cea mai vagă idee cît valora un diamant de mărimea aceea, dar indiferent cît era,
ştiam că e mult.
Marco m-a apucat de umeri cu ambele mîini.
— Spune-mi, a zis el, accentuînd în mod egal fiecare cuvînt. Spune-mi sau îţi rup gîtul.
Dintr-odată nu-mi mai păsa.
— E în poşeta mea de seară din imitaţie de jais, am spus. Undeva prin mocirlă.
L-am lăsat pe Marco în patru labe, bîjbîind în întuneric după un alt întuneric, mai mic, care
ascundea lumina diamantului său de ochii lui furioşi.
Doreen nu era în sala de dans şi nici în parcare.
M-am ţinut pe lîngă marginea umbrei, ca să nu observe cineva iarba lipită de rochie şi de pantofi, şi
mi-am acoperit umerii şi sînii dezgoliţi cu eşarfa neagră.
Din fericire pentru mine, balul era pe sfîrşite şi grupuri de oameni plecau, ieşind afară, la maşinile
parcate. Am întrebat la fiecare maşină pînă cînd, în cele din urmă, am găsit una care avea loc şi care
avea să mă lase în mijlocul Manhattanului.
La acea ora incertă dintre întuneric şi zori, terasa de pe acoperişul Amazonului era pustie.
Tăcută ca un hoţ, în halatul meu împodobit cu albăstrele, m-am furişat pînă la marginea parapetului.
Parapetul îmi ajungea aproape pînă la umeri, aşa că am tras un scaun pliant din rastelul de lîngă perete,
l-am deschis şi m-am cocoţat pe şezutul lui instabil.
Părul îmi flutura de la briza puternică. La picioarele mele, oraşul îşi cufundase luminile în somn şişi
înnegrise clădirile ca pentru o înmormîntare.
Era ultima mea noapte.
Am apucat legătura pe care o ţineam în braţe şi-am tras de o fîşie palidă. Un furou elastic, fără
bretele, care, de atîta purtat, îşi pierduse elasticitatea, mi-a apărut în mînă. L-am fluturat ca pe un steag
alb de armistiţiu, o dată, de două ori… Briza l-a prins şi i-am dat drumul.
Un fulg alb s-a pornit să coboare lent, plutind în noapte. M-am întrebat pe ce stradă sau acoperiş îşi
va găsi odihna.
Am tras din nou de legătură.
Vîntul făcu un efort, dar eşuă, şi o umbră ca un liliac se scufundă înspre grădina de pe acoperişul
apartamentului de vizavi, de la ultimul etaj.
Bucată cu bucată, mi-am azvîrlit toată garderoba în gura nopţii şi, fîlfîind precum cenuşa unei
persoane iubite, fîşiile gri au fost purtate de vînt spre a se aşeza ici, colo – unde exact n-aveam să ştiu
nicicînd –, în inima întunecată a New York-ului.
1. Cocteil preparat din rom, suc de lămîie şi zahăr.