Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Mă gîndisem că nimeni în afară de doctor nu mă va întreba aşa ceva, iar sala de aşteptare comună
era plină de paciente care îi aşteptau pe alţi doctori, majoritatea gravide sau cu bebeluşi, şi le simţeam
privirea pe stomacul meu plat, virgin.
Sora în alb şi-a ridicat privirea spre mine, iar eu m-am înroşit.
— A, vreţi o consultaţie pentru diafragmă, nu-i aşa? spuse ea amabilă. Am vrut să mă asigur, ca să
ştiu cît să vă iau. Sînteţi studentă?
— Mm-da.
— Atunci o să plătiţi doar jumătate. Cinci dolari, în loc de zece. Să vă trimit acasă factura?
Eram pe punctul de a-i da adresa de acasă, unde probabil aveam să fiu pe cînd ar fi ajuns factura,
dar m-am gîndit cum ar fi fost dacă ar fi deschis mama plicul şi ar fi văzut pentru ce era. Singura adresă
pe care o mai aveam era inofensiva căsuţă poştală de care se foloseau cei care nu voiau să se ştie că stau
la un azil. Dar m-am gîndit că tînăra de la recepţie ar fi putut recunoaşte numărul căsuţei poştale, aşa că
am spus:
— Mai bine plătesc acum.
Şi am scos cinci bancnote de un dolar din teancul pe care îl aveam în poşetă.
Cei cinci dolari făceau parte din ce îmi trimisese Philomena Guinea, în chip de cadou pentru
însănătoşirea mea. Mă întrebam ce-ar fi spus dacă ar fi aflat pentru ce îi foloseam banii.
Conştient sau nu, Philomena Guinea îmi cumpăra libertatea.
— Urăsc ideea de a fi la mîna unui bărbat, îi spusesem doctoriţei Nolan. Bărbaţii n-au nici o grijă
pe lumea asta, în timp ce deasupra mea planează încontinuu ameninţarea unui copil, ca să mă oblige să
nu calc pe-alături.
— Te-ai comporta altfel dacă n-ai avea grija unui copil?
— Da, am spus, dar…
Şi i-am povestit doctoriţei Nolan despre avocata aceea măritată şi „apărarea castităţii“ pe care o
proclama.
Doctoriţa Nolan a aşteptat pînă am terminat ce aveam de spus. Apoi a izbucnit în rîs.
— Propagandă! a spus ea şi mi-a mîzgălit numele şi adresa acestui doctor pe un carneţel de reţete.
Răsfoiam nervoasă un număr dintr-o revistă pentru tinerele mămici. Feţele dolofane şi strălucitoare
ale bebeluşilor zîmbeau radios la mine, pagină de pagină – bebeluşi chei, bebeluşi de culoarea
ciocolatei, bebeluşi cu feţe de Eisenhower, bebeluşi care se întorceau de pe-o parte pe alta pentru prima
oară, bebeluşi care întindeau mîna după jucărele zornăitoare, bebeluşi care mîncau prima linguriţă de
hrană solidă, bebeluşi făcînd toate lucruşoarele complicate pe care trebuie să le faci ca să creşti, pas cu
pas, într-o lume nerăbdătoare şi alarmantă.
Se simţea un miros amestecat de mîncare pentru bebeluşi şi lapte acru şi scutece puţind a batog
sărat, iar eu eram melancolică şi blajină. Cît de uşor părea pentru femeile din jurul meu să aibă copii!
De ce eram atît de retrasă şi fără pic de instinct matern? De ce nu puteam visa să mă dedic unui şir de