Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

— Nu înţeleg ce văd femeile la alte femei, îi spusesem doctoriţei Nolan în timpul conversaţiei de la
prînz. Ce vede o femeie la o femeie şi nu vede la un bărbat?
Doctoriţa Nolan făcuse o pauză. Apoi spusese:
— Tandreţe.
Şi cu asta îmi închisese gura.
— Îmi placi, îmi spunea Joan. Îmi placi mai mult decît Buddy.
Şi, în timp ce se întindea la mine pe pat cu un zîmbet cretin, mi-am amintit un scandal mărunt de la
căminul meu din facultate, cînd o studentă din ultimul an, grasă, cu piept de matroană, cu un aer de
bunică şi foarte pioasă, care îşi dădea licenţa în Religie, şi o boboacă înaltă, nătîngă, cu un trecut
presărat de întîlniri cu necunoscuţi, la care era părăsită repede, sub tot soiul de pretexte, începuseră să se
vadă prea des. Erau tot timpul împreună şi odată cineva dăduse peste ele cînd se îmbrăţişau, cică, în
camera fetei grase.
— Dar ce făceau? întrebasem eu.
Cînd mă gîndeam la bărbaţi cu bărbaţi sau la femei cu femei, niciodată nu-mi puteam imagina ce
făceau de fapt.
— E! spusese spionul. Milly stătea pe scaun şi Theodora stătea întinsă pe pat, iar Milly o mîngîia pe
Theodora pe păr.
Am fost dezamăgită. Crezusem că mi se va revela ceva concret şi malefic. Mă întrebam dacă asta
era tot ce făceau femeile cu alte femei: să stea şi să se îmbrăţişeze.
Bineînţeles, faimoasa poetesă de la mine de la facultate trăia cu o altă femeie – o erudită bătrînă şi
bondoacă, tunsă băieţeşte. Şi cînd îi spusesem poetesei că poate aveam să mă mărit şi să fac o droaie de
copii într-o bună zi, se holbase la mine îngrozită. „Şi cariera ta?“ mă întrebase.
Mă lua durerea de cap. De ce le atrăgeam pe toate femeile astea bătrîne şi ciudate? Şi poetesa asta
faimoasă, şi Philomena Guinea, şi Jay Cee, şi adepta Bisericii Scientiste, şi Dumnezeu ştie mai cine,
toate voiau să mă adopte într-un fel sau altul şi, în schimbul îngrijirii şi prestigiului pe care mi le
asigurau, încercau să mă facă să le semăn.
— Îmi placi.
— Nasol, Joan, i-am spus, luînd cartea în mîini. Pentru că tu nu-mi placi mie. Mă faci să borăsc,
dacă vrei să ştii.
Şi am ieşit din cameră, lăsînd-o pe Joan întinsă pe patul meu, plină de cocoloaşe ca un cal bătrîn.
Îl aşteptam pe doctor, întrebîndu-mă dacă n-ar fi mai bine să o iau la goană. Ştiam că e ilegal ceea
ce fac – cel puţin în Massachusetts, pentru că statul era ticsit de catolici –, dar doctoriţa Nolan îmi
spusese că acest doctor era un vechi prieten de-al ei şi un bărbat inteligent.
— Pentru ce aveţi programare? mă întrebă energică sora de la recepţie, îmbrăcată într-o uniformă
albă, tăindu-mi numele de pe un carneţel.
— Cum adică pentru ce?