Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Sperasem să mă trimită într-o secţie cu nişte cazuri realmente groaznice, care să vadă dincolo de
faţa mea amorţită, idioată, că aveam intenţii bune şi să fie recunoscători. Dar şefa voluntarilor, o
doamnă de la biserica noastră, îmi aruncă o singură privire şi îmi spuse:
— Tu te duci la maternitate.
Aşa că am luat liftul trei etaje în sus, pînă la secţia de maternitate, şi m-am prezentat la sora-şefă. Ea
mi-a dat căruciorul cu flori. Trebuia să pun vazele potrivite la paturile potrivite în saloanele potrivite.
Dar, înainte să ajung la uşa primului salon, am observat că multe dintre flori erau ofilite şi maronii
pe margini. Şi m-am gîndit că ar fi descurajant pentru o femeie care tocmai născuse să vadă pe cineva
trîntindu-i în faţă un buchet mare de flori moarte, aşa că am cîrmit căruciorul spre o chiuvetă aflată întro
firidă de pe hol şi-am început să scot afară toate florile care erau moarte.
Apoi le-am scos afară pe toate care erau pe moarte.
Nu era nici un coş de gunoi primprejur, aşa că am mototolit florile şi le-am pus în chiuveta adîncă şi
albă. Chiuveta era rece ca o criptă. Am zîmbit. Probabil că aşa aşezau cadavrele în morga spitalului.
Gestul meu, în felul său mărunt, era ecoul gestului mai amplu pe care-l făceau doctorii şi asistentele.
Am deschis uşa primului salon şi-am păşit înăuntru, trăgîndu-mi căruciorul. Două asistente au sărit
în picioare şi-am perceput confuz nişte rafturi şi dulapuri cu medicamente.
— Ce vrei? m-a întrebat cu severitate una dintre asistente.
Nu le deosebeam – arătau toate la fel.
— Duc florile.
Asistenta care-mi vorbise şi-a pus o mînă pe umărul meu şi m-a condus afară din cameră,
manevrînd căruciorul cu mîna liberă, ca o expertă. A împins uşile batante ale salonului de alături şi mi-a
făcut semn din cap să intru. Apoi a dispărut.
Am auzit chicoteli în depărtare pînă cînd s-a închis o uşă şi le-a amuţit.
Era şase paturi în salon şi în fiecare pat era cîte o femeie. Toate femeile stăteau în capul oaselor şi
tricotau sau frunzăreau reviste sau îşi puneau părul pe moaţe şi sporovăiau ca nişte papagali de la
grădina zoologică.
Crezusem că le voi găsi dormind sau zăcînd tăcute şi palide şi că mă voi putea strecura pe vîrfuri
fără probleme, ca să potrivesc numerele de pe paturi cu numerele scrise cu cerneală pe banda adezivă
lipită pe vaze, dar înainte să-mi dau seama pe ce lume mă aflu, o blondă strălucitoare, vopsită strident,
mi-a făcut semn cu mîna.
M-am apropiat de ea, lăsînd căruciorul în mijlocul camerei, dar apoi aceasta a făcut un gest
impacientat şi mi-am dat seama că voia să aduc şi căruciorul cu mine.
Am împins căruciorul pînă la marginea patului ei cu un surîs amabil.
— Hei, da’ unde mi-s nemţişorii?
O femeie grasă, puhavă, din capătul celălalt al salonului, mă scruta cu ochi de vultur.
Blonda cu faţă ascuţită se aplecă şi ea peste cărucior: