Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

aripa din faţă, care dădea spre terenul verde de golf. O cunoştinţă de-a ta tocmai a venit azi.
— O cunoştinţă de-a mea?
Asistenta a rîs.
— Nu te uita aşa la mine. Nu-i un poliţist.
Apoi, pentru că eu nu spuneam nimic, a adăugat:
— Spunea că-i o prietenă mai veche de-a ta. Stă în camera de alături. De ce nu-i faci o vizită?
M-am gîndit că probabil asistenta glumeşte şi că dacă bat la uşa de alături, n-o să aud nimic, şi o să
intru şi o s-o găsesc pe domnişoara Norris, cu haina ei mov cu guler de veveriţă închisă pînă la gît, stînd
întinsă în pat, cu gura înflorită pe vaza tăcută a corpului ei ca un boboc de trandafir.
Totuşi, am ieşit şi am bătut la uşa învecinată.
— Intră! a strigat un glas vioi.
Am crăpat uşa şi m-am uitat în cameră. Fata solidă ca un cal, care stătea lîngă geam, îmbrăcată cu
pantaloni de călărie, a ridicat privirea cu un zîmbet larg.
— Esther!
Părea fără suflu, de parcă ar fi alergat mult, mult timp şi de-abia se oprise.
— Ce mă bucur să te văd! Mi-au spus că eşti aici.
— Joan? am spus într-o doară, apoi am repetat, zăpăcită şi neîncrezătoare: Joan!
Joan mi-a zîmbit larg, dezvăluindu-şi dinţii mari, strălucitori, inconfundabili.
— Chiar eu sînt. M-am gîndit eu că o să fii surprinsă.
vampă.
1. Rîu din statul Massachusetts, care se varsă în ocean în zona portului Boston.
2. Myrna Loy (Myrna Williams) – actriţă americană născută în 1905 care, la începutul carierei, s-a făcut remarcată prin roluri de