Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Urmă o scurtă pauză.
— E un bou, spuse apoi Jody. Nu ştie ce-i bun.
— Exact astea sînt şi sentimentele mele.
Propria mea voce îmi suna în urechi ciudat şi fals.
— Vino oricum. Du-te la alt curs.
Îmi trecu prin cap ideea de a face un curs de germană sau de psihopatologie. La urma urmei, îmi
economisisem aproape tot salariul din New York, aşa că îmi puteam permite.
Dar vocea falsă spuse:
— Pe mine nu mai contaţi.
— Atunci, începu Jody, mai e fata asta care voia să vină să stea cu noi dacă renunţă cineva…
— Perfect. Cheam-o pe ea.
În clipa în care am pus receptorul în furcă, mi-am dat seama că ar fi trebuit să spun că vin. Încă o
dimineaţă ascultînd căruciorul lui Dodo Conway m-ar fi înnebunit. Şi-mi propusesem clar să nu stau
niciodată în aceeaşi casă cu mama mai mult de o săptămînă.
Am întins mîna după receptor.
Mîna mea a avansat cîţiva centimetri, apoi s-a retras şi a căzut fără vlagă. Am împins-o din nou spre
receptor şi iar s-a oprit brusc, de parcă s-ar fi izbit de un panou de sticlă.
M-am dus spre sufragerie.
Proptite pe masă, am găsit două scrisori: una lunguiaţă, oficială, de la şcoala de vară, şi una subţire,
albastră, scrisă pe hîrtie de corespondenţă de la Yale şi adresată mie, cu scrisul citeţ al lui Buddy
Willard.
Am deschis scrisoarea de la şcoala de vară cu un cuţit.
Avînd în vedere faptul că nu fusesem acceptată la cursul de creaţie literară, spunea aceasta, puteam
să aleg alt curs, dar trebuia să sun la biroul de admiteri în acea dimineaţă sau ar fi fost prea tîrziu ca să
mă înscriu, toate locurile la cursuri fiind aproape completate.
Am format numărul biroului de admitere şi-am ascultat vocea de zombi lăsînd un mesaj că
domnişoara Esther Greenwood anula toate aranjamentele pentru venirea ei la şcoala de vară.
Apoi am deschis scrisoarea de la Buddy Willard.
Buddy îmi scria că probabil se îndrăgostea de o asistentă medicală care avea şi ea TBC, dar mama
lui închiriase o cabană în munţii Adirondack pentru luna iulie şi, dacă veneam şi eu cu ea, poate că
ajungea la concluzia că sentimentele lui pentru asistentă sînt doar o orbire de moment.
Am apucat un creion şi-am tăiat mesajul lui Buddy. Apoi am întors foaia pe partea cealaltă şi-am
scris că eram logodită cu un translator şi că nu mai voiam să-l văd niciodată pe Buddy, pentru că nu
voiam ca tatăl copiilor mei să fie un ipocrit.
Am pus scrisoarea înapoi în plic, am lipit-o cu bandă adezivă şi i-am reexpediat-o lui Buddy, fără să
pun un timbru nou. Mi s-a părut că mesajul ăsta nu merita mai mult de trei cenţi.