Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Valerie spunea că domnişoara Norris n-ar fi trebuit să fie în Caplan, ci într-o clădire pentru oamenii
într-o stare mai gravă, pe nume Wymark.
— Ştii de la ce sînt cicatricile astea? insista Valerie.
— Nu. De la ce?
— Mi-au făcut lobotomie.
M-am uitat la Valerie cu veneraţie, apreciind pentru prima oară calmul ei perpetuu, de statuie.
— Şi cum te simţi?
— Bine. Nu mai sînt nervoasă. Înainte eram nervoasă tot timpul. Înainte eram în Wymark şi acum
sînt în Caplan. Acum pot să mă duc în oraş sau la cumpărături sau la film, dacă vine o asistentă cu mine.
— Ce-o să faci cînd ieşi afară?
— O, nu plec, spuse Valerie rîzînd. Îmi place aici.
— Azi te muţi!
— De ce să mă mut?
Asistenta continua să-mi deschidă şi să-mi închidă cu voioşie sertarele, să-mi golească dulapul şi
să-mi împăturească lucrurile în geamantanul negru.
Mă gîndeam că în sfîrşit mă mută în Wymark.
— Ei, nu te muţi decît în partea din faţă a casei, mi-a spus asistenta, veselă. O să-ţi placă. E mult
mai mult soare.
Cînd am ieşit pe hol, am văzut că şi domnişoara Norris se muta. O asistentă tînără şi voioasă, ca şi a
mea, stătea în uşa domnişoarei Norris şi o ajuta să-şi pună o haină mov cu un guler sfrijit din blană de
veveriţă.
Ore în şir stătusem de veghe lîngă patul domnişoarei Norris, refuzînd distracţia de la terapia prin
muncă şi plimbările şi meciurile de badminton şi chiar filmele săptămînale, care îmi plăceau, dar la care
domnişoara Norris nu se ducea niciodată, doar ca să meditez, privind cercul palid, tăcut, al buzelor ei.
Mă gîndeam cît de palpitant ar fi fost dacă şi-ar fi deschis gura şi ar fi vorbit şi eu aş fi dat buzna
afară pe hol şi aş fi vestit acest lucru asistentelor. M-ar fi lăudat că am încurajat-o pe domnişoara Norris
şi probabil că mi-ar fi dat voie la cumpărături şi la cinema, în oraş, iar evadarea mea ar fi fost asigurată.
Dar în toate orele mele de veghe domnişoara Norris nu scosese o vorbă.
— Unde te muţi? am întrebat-o acum.
Asistenta a atins cotul domnişoarei Norris şi domnişoara Norris s-a pus în mişcare ca o păpuşă pe
roţi.
— Se duce în Wymark, mi-a spus asistenta mea în şoaptă. Mă tem că domnişoara Norris nu face
progrese ca tine.
M-am uitat la domnişoara Norris cum ridică un picior, apoi pe celălalt, peste pîrleazul invizibil care
bara cadrul uşii de la intrare.
— Am o surpriză pentru tine, mi-a spus asistenta în timp ce mă instala într-o cameră însorită din