Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

Trei
PE MASA FESTIVĂ a banchetului de la Ladies’ Day erau aşezate jumătăţi de avocado verzi-gălbui
umplute cu carne de crab şi maioneză, platouri cu friptură de vacă şi piept de pui şi, mai peste tot, cîteun
bol de cristal umplut pînă la refuz cu icre negre. În acea dimineaţă nu apucasem să iau vreun mic
dejun la bufetul hotelului. Băusem doar o cană de cafea care fusese încălzită de atîtea ori, încît ţi se
strepezea gura de amară ce era. Eram moartă de foame.
Înainte să vin la New York, nu luasem niciodată masa într-un restaurant ca lumea. Nu pun la
socoteală localurile gen Howard Johnson’s, unde mîncam numai cartofi prăjiţi şi cheeseburgeri şi
îngheţate de vanilie cu indivizi ca Buddy Willard. Nu ştiu de ce, dar mîncarea îmi place mai mult ca
orice. Pot să mănînc oricît şi nu mă îngraş. Cu o singură excepţie, am aceeaşi greutate de zece ani.
Mîncărurile mele preferate sînt preparate cu unt şi multă brînză şi smîntînă. În New York am fost la
atîtea mese gratuite cu cei de la revistă şi cu diverse celebrităţi care veneau în vizită, încît m-am obişnuit
să parcurg cu privirea meniurile acelea uriaşe, scrise de mînă, unde o garnitură minusculă de mazăre
costă cincizeci sau şaizeci de cenţi, pînă cînd găsesc cele mai savuroase şi mai scumpe feluri, din care
comand apoi în neştire.
Mesele astea la care eram invitate se decontau întotdeauna, aşa că nu mă simţeam niciodată
vinovată. Îmi făcusem obiceiul să mănînc suficient de repede ca să nu stea după mine ceilalţi – care în
general comandau numai salata casei şi suc de grapefruit, fiind în cură de slăbire. Aproape toate
persoanele pe care le-am cunoscut în New York ţineau cură de slăbire.
— Vreau să urez bun venit celor mai drăguţe şi mai deştepte domnişoare pe care a avut norocul să
le cunoască personalul nostru! şuieră în lavalieră maestrul de ceremonii, un ins durduliu, cu chelie.
— Acest banchet este doar un mic exemplu al ospitalităţii pe care Bucătăria noastră de Degustare o
arată azi, la Ladies’ Day, în cinstea vizitei dumneavoastră.
Urmă o rafală delicată de aplauze din partea domnişoarelor şi apoi ne aşezarăm toate la masa
enormă, drapată cu feţe de masă albe.
Eram unsprezece fete de la revistă, însoţite de majoritatea redactorilor noştri coordonatori şi de
întregul personal al „Bucătăriei de Degustare“ de la Ladies’ Day, îmbrăcat în halate albe, igienice, cu
părul prins îngrijit sub plase şi cu un machiaj fără cusur, uniform, de culoarea piersicii.
Eram numai unsprezece pentru că Doreen lipsea. O aşezaseră lîngă mine, dintr-un motiv sau altul,
iar scaunul rămăsese neocupat. Îi păstrasem cartonaşul care-i indica locul la masă – o oglinjoară de
buzunar cu numele „Doreen“ inscripţionat pe capac cu un scris dantelat, cu o cunună de margarete pline
de chiciură pe margine, înrămînd golul argintiu unde avea să se reflecte chipul ei.
Doreen îşi petrecea ziua cu Lenny Shepherd. De fapt, îşi petrecea cea mai mare parte a timpului
liber cu Lenny Shepherd.
În ora dinaintea prînzului festiv de la Ladies’ Day – faimoasa revistă pentru femei care expune poze