Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

m-a îmbrăţişat. Mirosea a aparate de stropit gazonul şi a dubiţe de familie şi a rachete de tenis şi a cîini
şi a bebeluşi.
Un calm de vară îşi punea amprenta liniştitoare peste toate, asemenea morţii.
Mama mă aştepta lîngă Chevroletul cenuşiu.
— O, puiule, ce-ai păţit la faţă?
— M-am tăiat, am spus scurt şi m-am strecurat pe bancheta din spate, după geamantan.
Nu voiam să se uite la mine tot timpul cît ţinea drumul spre casă.
Tapiţeria era alunecoasă şi curată.
Mama s-a aşezat la volan şi mi-a aruncat în poală cîteva scrisori, apoi s-a întors cu spatele.
Maşina se trezi şi se puse pe tors.
— Cred că ar trebui să-ţi spun imediat, a început mama şi vedeam veştile proaste în încordarea
gîtului ei. N-ai reuşit la cursul acela de creaţie literară.
Aerul îmi ţîşni afară din stomac ca după un pumn.
Toată luna iunie, cursul de creaţie literară se întinsese înaintea mea ca un pod luminos şi sigur peste
golful mohorît al verii. Acum îl vedeam clătinîndu-se şi prăbuşindu-se, iar un trup într-o bluză albă şi o
fustă verde plonja în golul căscat.
Apoi gura mi se schimonisi.
Mă aşteptasem la asta.
M-am lăsat în jos, îndoindu-mă de la mijlocul coloanei, cu nasul în dreptul marginii de jos a
geamului, şi m-am uitat cum alunecă pe lîngă maşină casele din periferiile Bostonului. Pe măsură ce
casele deveneau mai familiare, mă lăsam şi mai jos.
Simţeam că e foarte important să nu fiu recunoscută.
Tavanul gri, căptuşit, al maşinii se închidea deasupra capului meu ca tavanul unei dube de poliţie,
iar casele albe, lucioase, identice, din scînduri, cu interstiţiile lor şi cu verdeaţa îngrijită, continuau să
treacă pe lîngă mine ca nişte zăbrele, una după alta, într-o cuşcă mare, dar bine închisă.
Nu mai petrecusem pînă atunci nici o vară în suburbii.
Scîrţîitul de soprană pe care-l scoteau roţile unui cărucior îmi tortura urechile. Soarele, strecurînduse
printre jaluzele, umplea dormitorul cu o lumină sulfuroasă. Nu ştiam cît dormisem, dar simţeam un
spasm imens de oboseală.
Patul de alături, identic cu al meu, era gol şi nefăcut.
La şapte o auzisem pe mama cum se scoală, cum îşi trage pe ea hainele şi iese pe vîrfuri din cameră.
Apoi se auzise de jos zumzăitul storcătorului de portocale, iar mirosul de cafea şi de şuncă prăjită se
strecurase pe sub uşă. Apoi se auzise apa curgînd la chiuvetă şi zăngănitul vaselor pe care mama le
ştergea şi le punea la loc în bufet.
Apoi uşa de la intrare se deschisese şi se închisese. Apoi uşa de la maşină se deschisese şi se