Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

— Ia să văd.
A luat revista, a studiat pagina pe care i-o arăta Joan, apoi s-a uitat la mine.
— Ee, nu ! a spus ea. Sigur nu.
S-a uitat din nou în revistă, apoi la mine.
— În nici un caz!
— O, dar chiar Esther e, nu-i aşa, Esther? spuse Joan.
Loubelle şi doamna Savage se repeziră încolo. Prefăcîndu-mă că ştiu despre ce e vorba, m-am dus
şi eu cu ele spre pian.
Poza din revistă arăta o fată într-o rochie de seară fără bretele, din ceva alb şi pufos, zîmbind
mînzeşte, cu o grămadă de băieţi în jurul ei. Fata ţinea în mînă un pahar plin cu o băutură transparentă şi
părea să se uite undeva peste umărul meu, la ceva situat dincolo de mine, puţin spre stînga. O respiraţie
slabă îmi făcea vînt la ceafă. M-am întors.
Asistenta de noapte intrase neobservată, cu tălpile ei moi de cauciuc.
— Pe bune, spuse ea, chiar eşti tu?
— Nu, nu sînt eu. Joan se înşală. E altcineva.
— Hai, spune că eşti tu! strigă DeeDee.
Dar eu m-am prefăcut că n-o aud şi le-am întors spatele.
Apoi Loubelle a implorat-o pe asistentă să fie a patra la bridge şi eu mi-am tras un scaun ca să mă
uit, deşi nu ştiam o iotă despre bridge, pentru că nu avusesem timp să învăţ la colegiu, aşa cum făceau
toate fetele bogate.
Mă zgîiam la mutrele turtite de popi şi valeţi şi dame şi o ascultam pe asistentă vorbind despre viaţa
ei grea.
— Voi, doamnelor, nu ştiţi cum e să ai două slujbe, spunea ea. Noaptea sînt aici, vă supraveghez pe
voi…
Loubelle chicoti.
— E, păi noi sîntem cuminţi. Sîntem cele mai cuminţi dintre toate, recunoaşte !
— O, da, voi sînteţi în regulă.
Asistenta oferi tuturor gumă de mestecat mentolată, apoi îşi desfăcu şi ea o lamă roz din învelişul de
staniol.
— Voi sînteţi în regulă. Descreieraţii ăia de la spitalul de stat mă scot din minţi.
— Adică lucrezi şi colo, şi colo? am întrebat cu un interes subit.
— Cred şi eu.
Asistenta m-a privit ţintă şi mi-am dat seama că se gîndea că n-aveam ce căuta în Belsize.
— Nu ţi-ar plăcea deloc acolo, domnişorică.
Mi s-a părut ciudat ca asistenta să-mi spună domnişorică, deşi ştia foarte bine cum mă cheamă.
— De ce? am insistat.