Sylvia Plath _ Clopotul de sticlă

în beznă şi apoi tăcînd, dar mi-am dat seama că era doar vîntul nopţii printre copacii azilului…
O altă bătaie m-a trezit în lumina cenuşie şi îngheţată a zorilor.
De data asta am deschis uşa eu însămi.
În faţa mea era doctoriţa Quinn. Stătea în poziţie de drepţi, ca un sergent de instrucţie plăpînd, dar
contururile îi păreau mînjite în mod straniu.
— Cred că ar trebui să ştii şi tu, spuse doctoriţa Quinn. Joan a fost găsită.
Faptul că folosise pasivul îmi încetini sîngele în vine.
— Unde?
— În pădure, lîngă bălţile îngheţate…
Am deschis gura, dar cuvintele nu voiau să iasă.
— A găsit-o unul dintre infirmieri, continuă doctoriţa Quinn. Chiar acum, cînd venea la lucru…
— N-a…
— A murit, spuse doctoriţa Quinn. Mă tem că s-a spînzurat.